Administrația Cimitirului Doina „face apel la rațiune” și solicită cetățenilor să stea acasă de Blajini

Reprezentanții ÎM Combinatul Servicii Funerare susțin că asigurarea fluxului continuu de vizitatori, la cele trei puncte de acces, astfel încât să fie evitată aglomerație chiar și cu participarea oamenilor legii, nu este posibilă. Reacția vine după ce Mitropolia Moldovei a expediat o scrisoare primarului capitalei, Ion Ceban, prin care cere desfășurarea Paștelui Blajinilor în cimitirele din Chișinău. 

Foto: UNIMEDIA
„1. În activitatea sa, întreprinderea se conduce de actele normative în vigoare, având ca bază - Statutul ÎM „Combinatul Servicii Funerare", Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1072 din 22 octombrie 1998, Decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 4/11 din 15.04.2010. Inițial, accesul cetățenilor în cimitirele subordonate Întreprinderii Municipale „Combinatul Servicii Funerare” a fost restricționat în temeiul deciziei nr. 2 a Comisiei pentru Situații a municipiului Chișinău, încă începând cu 15.04.2021, iar populația a fost informată inclusiv prin intermediul mijloacele de informare în masă. Ulterior decizia de restricționare a accesului pe teritoriul cimitirelor municipale, în perioada sărbătorilor de Paști, 2-10 mai, a fost reconfirmată prin Hot. Nr.35 din 30 aprilie 2021, a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău”, menționează aceștia.
Într-un comunicat de presă, aceștia spun că „în situația pandemică din RM, organizarea și desfășurarea sărbătorii Paștele Blajinilor este un pericol major.

„Ținând cont de faptul că cimitirul "Sf. Lazăr" este unul dintre cele mai mari cimitire din Europa de Sud-Est (aproximativ 145 ha), unde se află peste 300 000 de morminte, asigurarea fluxului continuu de vizitatori, la cele trei puncte de acces, astfel, încât să fie evitată aglomerația, chiar și cu acordarea sprijinului din partea organelor de asigurare a ordinii publice nu este posibilă. Este cunoscut faptul că, în preajma sărbătorilor Pascale, cimitirele devin cele mai aglomerate locuri. Imposibilitatea respectării recomandărilor comisiei naționale și locale de sănătate publică, precum ar fi: termometria, purtarea obligatorie a măștilor, igiena mâinilor, păstrarea distanței sociale, dezinfectarea suprafețelor, la care se adaugă tradiționala pomenire a răposaților prin consumul băuturilor alcoolice, al produselor alimentare, schimbul de pomeni și îmbulzirea în jurul mormintelor constituie premise de declanșare a unei creșteri de cazuri de îmbolnăviri. În vederea abordării echitabile și egale a problemei, măsura a fost impusă și pentru celelalte cimitire a orașului, unde chiar și la cele mai mici cimitire, amplasate la periferii, controlul respectării măsurilor de siguranță devine și mai stringent”, mai spus aceștia.

Aceștia mai spun că odată cu instituirea restricției de accesare, Î.M. Combinatul Servicii Funerare se confruntă cu un număr mare de intrări nesancționate a persoanelor, iar la moment au fost suspendate principalele activități, fapt ce generează o reducere semnificativă a veniturilor întreprinderii. Cu toate acestea „sunt conștienți de riscul răspândirii necontrolate a infecției, dar viața și sănătatea vizitatorilor noștri constituie o prioritate incontestabilă”.

În acest sens, fac apel la rațiune și spiritul civic al cetățenilor și optează pentru petrecerea în siguranță a sărbătorilor și depășirea cât mai rapidă a epidemiei.

Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a adresat miercuri, 5 mai, o scrisoare primarului general al capitalei, Ion Ceban. Acesta solicită ca autoritățile municipale să permită ca Paștele Blajinilor să aibă loc în cimitirele din municipiul Chișinău.

Anterior, Mitropolia Basarabiei a adresat o scrisoare deschisă către prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, unde și-a arătat dezacordul față de decizia Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică prin care se interzice oficierea slujbelor în incinta locașurilor de cult, în perioada 25.04.2021 – 11.05.2021. 



Pub