00:16:38 24.04.2024
Stiri

A fost identificată „mama” întregii familii a SARS-CoV-2. Când și unde a apărut primul caz

Actualitate 06.05.2021 18:49 Vizualizări2013 Autor: Ziarul National
A fost identificată „mama” întregii familii a SARS-CoV-2. Când și unde a apărut primul caz


Cercetătorii Universității Temple din Philadelphia au identificat „strămoșul” virusului SARS-CoV-2 în urma unui studiu.

Aceștia l-au denumit „proCoV2”, iar prima sa variantă circula deja în lume în luna octombrie 2019, informează Aleph News, care citează La Stampa.

Evoluțiile și mutațiile succesive ale virusului apărut în China au dus ulterior la apariția unor sub-tulpini, care, în timp, au devenit dominante.

Echipa de cercetători condusă de Sudhir Kumar a descoperit, în baza unor hărți genetice, că „mulți membri ai familiei a ceea ce avea să devină virusul SARS-CoV-2” existau deja în întreaga lume înaintea identificării primelor cazuri în Wuhan, în decembrie 2019.

„Mama” SARS-CoV-2 ar fi apărut, potrivit autorilor studiului, la finalul lunii octombrie 2019, iar acest lucru ar explica răspândirea rapidă în multe țări înainte ca îmbolnăvirile din Wuhan să fie descoperite.

Cercetarea, bazată pe epidemiologia genetică, a permis stabilirea faptului că „mama“ virusului SARS-CoV-2 a apărut în China, unde a dat naștere unei familii de coronavirusuri care s-a răspândit în toată lumea, în prima fază a pandemiei. Unul dintre acești numeroși „nepoți“ este tulpina care a declanșat apoi primul focar din Wuhan.

Cercetătorii susțin că virusul provocase deja infecții în mai multe zone din China cu 6 până la 8 săptămâni înaintea apariției cazurilor identificate în decembrie 2019.

Giuseppe Novelli, specialist în genetică în cadrul Universității Tor Vergata din Roma, se poate aprecia că acest virus are o rată de mutație de 2 mutații pe lună. Și acesta spune că cel mai probabil a apărut cu 6-8 săptămâni înaintea genomului izolat în China, cunoscut sub numele de „Wuhan-1”.

Cercetarea, potrivit lui Novelli, ar putea ajuta în lupta împotriva COVID, deblocând terapii „care funcționează asupra întregii familii de viruși, în loc de unul singur“.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md