‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 17 aprilie, 2024
12.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAntreprenorii nu vor mai beneficia de rambursarea TVA

Antreprenorii nu vor mai beneficia de rambursarea TVA

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Serviciul Fiscal de Stat informează că, prevederile privind extinderea Programului de subvenționare a dobânzilor pe perioada ianuarie-mai 2021, precum și a Programului de rambursare a TVA pe perioada ianuarie-mai 2021 nu mai sunt în vigoare.

Astfel, pentru întreprinderile care sunt înregistrate în calitate de contribuabili ai TVA şi înregistrează sume TVA spre deducere în perioada ulterioară, ca urmare a Hotărârii Curții Constituționale nr.15 din 28 aprilie 2021, nu mai este valabilă rambursarea TVA.

Hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgență nr. 49 din 31 martie 2021 a fost declarată neconstituțională.

Astfel, cererile de rambursare a TVA și de acordare a subvenției pentru dobânzile la creditele bancare și/sau nebancare, în baza cărora la situația din 28 aprilie curent nu au fost adoptate deciziile corespunzătoare, rămân fără soluționare, iar cererile depuse după data de 28 aprilie 2021 nu vor fi examinate.

De asemenea, reieșind din faptul că, în temeiul Hotărârii Curții Constituționale nr.15 din 28 aprilie 2021, prevederea prin care era permisă prelungirea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și a termenului de stingere a obligațiilor fiscale, nu mai este în vigoare, iar cererile depuse în acest sens de către contribuabili nu vor fi examinate.

La fel, se anulează moratoriul asupra controalelor de stat planificate la agenții economici, la fața locului, instituit anterior până la data de 30 mai 2021.

‹ adv ›

Se anulează, de asemenea, scutirea de impozitul pe venit, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală la nivel de salariat și, respectiv, permiterea la deducere în scopuri fiscale la nivel de angajator a plăților efectuate de angajator pentru vaccinarea anti-COVID-19 a salariaților.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›