La Edineț va fi permis accesul în cimitire de Paștele Blajinilor. Ce măsuri trebuie să respecte cetățenii
Comisia pentru Situații Excepționale a Primăriei Municipiului Edineț s-a întrunit în ședință ieri, 4 mai. Autoritățile locale au decis să permită accesul localnicilor pe teritoriul cimitirelor de Paștele Blajinilor.
Foto: a1.ro

Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale a Primăriei municipiului Edineț, va fi admis pe teritoriul cimitirului un număr limitat de oameni, iar distanța dintre persoane va trebui să fie de cel puțin doi metri.

Se recomandă desfăşurarea activităţilor ce ţin de organizarea întrunirilor cu caracter religios, în perioada paștelor blajinilor cu respectarea următoarelor măsuri de prevenire şi control al infecţiei Covid-19:

1. 1.Admiterea în interiorul cimitirului a unui număr limitat de persoane, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 m.p. pentru fiecare persoană şi o distanţă fizică de siguranţă de minimum 2 metri între persoanele participante la activităţile religioase  Fluxul de persoane va fi dirijat astfel încât să se evite formarea aglomeraţiilor, iar la fiecare mormânt să fie prezenți nu mai mult de opt personae rude de gradele 1 (bunici, părinți nepoți)

1.2. Efectuarea triajului observaţional şi măsurarea temperaturii corpului la intrarea în cimitire a fiecărei persoane, cu interzicerea accesului în interior a persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree) sau stare febrilă şi informarea lor despre necesitatea consultării medicului.

1. 3. Purtarea obligatorie a măştii de protecţie pe toată durata aflării în interiorul cimitirului.

Totodată, membrii Comisiei au anunțat că pe teritoriul municipiului Edineț se permit organizarea târgurilor doar cu participarea agenților economici locali.


Pub