03:23:07 29.03.2024
Stiri

FOTO // Locuitorii din Basarabeasca au acces la alimente mai IEFTINE graţie Partidului "ŞOR". Magazinele sociale "Merişor" au ajuns și în acest raion

Actualitate 05.05.2021 13:38 Vizualizări1023 Autor: Ziarul National
FOTO // Locuitorii din Basarabeasca au acces la alimente mai IEFTINE graţie Partidului


Încă un magazin social mobil din rețeaua „Merișor” a fost pus, recent, pe linie. De această dată, magazinul social a ajuns în raionul Basarabeasca. Astfel, locuitorii acestui raion beneficiază de acces mai mare la produse alimentare de primă necesitate, la prețuri mai mici decât în celelalte unități comerciale din țară, se arată într-un comunicat de presă al Partidului „ȘOR” .

Punerea pe linie a acestui magazin social a fost posibilă după ce, în toamna anului trecut, Ilan Șor a adresat un demers către administratorii rețelei de magazine sociale „Merișor”, în care a solicitat extinderea numărului de magazine, subliniază sursa citată.

Numai în perioada martie-aprilie, în sudul țării au fost puse pe linie șapte magazine sociale mobile, iar Șor a salutat faptul că administratorii rețelei de magazine sociale „Merișor” au răspuns demersului său.

„Încă un pas făcut pentru ca magazinele sociale să acopere geografic toată țara. Mă bucur că locuitorii raionului Basarabeasca vor avea posibilitatea să cumpere produse calitative și la prețuri mai mici. În situația în care mulți oameni din orașul Basarabeasca și satele vecine au activat în cadrul ÎS „Calea Ferată a Moldovei”, de unde unii au fost concediați, iar alții nu și-au primit salariile cu lunile, cred că deschiderea magazinului social este binevenită. Dacă statul evită să ajute oamenii, încercăm noi să-i ajutăm”, a transmis Ilan Șor.

Extinderea rețelei „Merișor” în sudul țării a fost făcută la solicitările cetățenilor din regiune. „Se știe că echipa lui Ilan Șor are o comunicare bună cu cetățenii și mereu ține cont de doleanțele lor. Faptul că noi am susținut în ultima vreme deschiderea mai multor magazine sociale în sudul țării confirmă acest fapt. Noi am sprijinit deschiderea a circa 150 de magazine sociale în țară și, împreună cu liderul nostru, ne propunem să ajungem la peste 200 de unități. Ne bucurăm că rețeaua „Merișor” susține demersul nostru”, a menționat vicepreședintele formațiunii, Vitalie Balinschi.

Recent, cinci magazine sociale mobile au fost puse pe linie în raionul Cahul, iar unul în raionul Cimișlia.

Sursa citată amintește că primul magazin social a fost deschis la inițiativa lui Ilan Șor în 2015, în orașul Orhei. Până în prezent, în țară, au fost deschise circa 150 de magazine, dintre care 53 – staționare. Numărul beneficiarilor magazinelor sociale se ridică la aproximativ 400 de mii. Printre aceștia se numără pensionari, veterani de război, familii numeroase și persoane cu venituri modeste, se mai arată în comunicatul de presă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md