11 lucruri surprinzătoare despre averea lui Bill Gates. Cât ar cheltui pe secundă cofondatorul Microsoft

05 Mai 2021, 10:03
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
05 Mai 2021, 10:03 // Au Bani //  MD Bani

Bill și Melinda Gates divorțează după 27 de căsnicie, ridicând semne de întrebare cu privire la modul în care aceștia își vor partaja uriașa avere strânsă de fondatorul Microsoft, transmite Business Insider.

Cei doi soți locuiesc în statul american Washington unde toate bunurile obținute în timpul căsătoriei sunt partajate 50/50, asta în cazul în care la mijloc nu există un contract prenupțial. Un purtător de cuvânt al lui Bill Gates a refuzat să comenteze dacă soții Gates au avut o asemenea înțelegere.

Cert este că indiferent cum își vor împărți averea, Bill și Melinda Gates vor rămâne cel mai probabil doi dintre cei mai bogați oameni din lume, citează Aleph News.

11 lucruri uluitoare despre averea fondatorului Microsoft

1. În ultimul an, Bill Gates a devenit cu 41 de miliarde de dolari mai bogat.

2. Bill Gates câștigă aproximativ 4.630 USD pe secundă, conform calculelor Business Insider.

3. Dacă Gates ar cheltui 1 milion de dolari pe zi, i-ar lua mai mult de 400 de ani pentru a-și cheltui averea, potrivit calculelor Business Insider.

4. Gates este cu în jur de 66% mai bogat decât monarhia britanică.

5. Deși Gates și-a făcut averea prin cofondarea Microsoft alături de Paul Allen, acesta deținea doar 1,3% din companie în 2019 – și tot are o avere de 146 de miliarde de dolari.

6. Gates rămâne a patra cea mai bogată persoană din lume deși a donat cel puțin 41 de miliarde de dolari pentru cauze caritabile de-a lungul anilor.

7. Gates este atât de bogat încât cheltuirea unui dolar de către un american de rând este echivalent cu Gates cheltuind 1,2 milioane de dolari.

8. Averea netă a lui Gates este mai mare decât PIB-ului Luxemburgului, Estoniei și Boliviei – la un loc.

9. Gates este mai bogat decât cea mai bogată persoană din Asia și cea mai bogată persoană din China la un loc.

10. Gates ar putea da fiecărei persoane în viață de pe Pământ 15 dolari și tot ar rămâne cu 28 de miliarde de dolari.

11. Potrivit datelor Administrației pentru Protecție Socială din SUA, un american cu studii superioare de licență va câștiga în medie 2,2 milioane de dolari în cursul vieții sale. Gates face acești bani în puțin peste 28 de minute.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 13:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Mart. 2024, 13:02 // Actual //  bani.md

Salariile mici, fluctuația mare de cadre și sistemul birocratic sunt doar câțiva din factorii care provoacă criza de cadre din administrația publică, au afirmat invitații emisiunii „Consens Național” difuzată luni, 25 martie curent, la RLIVE TV.

Veaceslav Ioniță, expert în domeniul administrației și finanțelor publice, și Stella Jemna, fostă șefă de Cabinet al prim-ministrei Natalia Gavrilița, reprezentantă de țară a Fondului regional de investiții WNISEF, sunt de părere că statul trebuie să își revadă politicile pentru a înțelege de câți funcționari are nevoie și care este nivelul lor de pregătire.

„Noi dispărem, ei se înmulțesc. Astăzi sunt mai puțini funcționari decât acum 20 de ani, dar raportați la numărul de populație care a mai rămas în țară ei sunt mai mulți pe cap de locuitor. Statul și-a redus din competențele sale și a digitalizat multe servicii și acum ar fi bine să fie regândit și sistemul de administrare la nivel central și local”, a menționat Veaceslav Ioniță.

Stella Jemna a afirmat că autoritățile trebuie să-și revadă structurile administrative și să investească mai mult în pregătirea noilor funcționari. Potrivit ei, tinerii nu sunt gata să acceadă în funcții manageriale, iar cei cu experiență nu sunt deschiși pentru cooperare.

„Ceea ce se întâmplă cu forța de muncă din administrație astăzi este radiograma la ceea ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani. Faptul că noi nu am investit în acești oameni, că mulți dintre cei care lucrează în ministere nu sunt calificați este rezultatul politicilor unui stat. Este foarte important să avem centre de calificare moderne deoarece ceea ce se învață acum nu mai este relevant”, a afirmat fost șefă de cabinet al prim-ministrei Natalia Gavriliţa.

Potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Inițiative Strategice, fiecare al cincilea post din Guvern este vacant. Cele mai afectate sunt ministerele Culturii și Mediului care duc lipsă de aproximativ 30 la sută din numărul de angajați. Fiecare al patrulea post este vacant și în cadrul ministerelor Sănătății, Finanțelor și Afacerilor Externe. Cel mai bine asigurat cu cadre este Ministerul Educației și Cercetării care are vacante 11 la sută din posturi.

Studiul IPIS a fost realizat în cadrul inițiativei „Administrarea social responsabilă a finanțării externe”, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul Fundației Soros Moldova.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău