(tabel) CEC a anunțat numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul de Stat
Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA), la data de 4 mai 2021 este de 3 282 783.
Foto: UNIMEDIA


Potrivit reprezentanților CEC, din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3282783), 2787752 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.

Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (236744 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova (258287).

Vedeți mai jos tabelul prezentat de CEC privind numărul de alegători atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II:

Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe 11 iulie. Un decret în acest sens a fost semnat de șefa statului, Maia Sandu, care a dizolvat Parlamentul pe data de 28 aprilie curent


Pub