Anul ăsta nu am putut merge acasă de sărbători. Am rămas singură în Cluj – toate prietenele mele au plecat fie la părinți, fie la „socri”. M-am gândit toată săptămâna dacă vreau să fac ceva special de Paști. Nu știu ce înseamnă Paștele pentru mine dacă nu-s acasă, dacă nu merg în satul bunicilor.
Mama mă tot întreba cum mă pregătesc, ce gătesc. Ea a început să facă curățenie generală acum două săptămâni. Și eu am profitat de săptămâna dinainte de Paști să-mi fac revizie în lucruri și să arunc sau donez chestiile de care nu mai am nevoie, să fac curat… Și în fiecare zi mă uitam la geamurile mele murdare, și în fiecare zi decideam să nu le spăl. Ba că plouă, ba că nu vreau să intitulez ce fac drept „curățenia de Paști”.
Sâmbătă a început să înflorească copacul meu din geam – un cireș sălbatic, singurul copac de acest fel pe care l-am văzut în România. Îmi amintesc de copacii ăstia de când eram mică, erau mulți lângă cimitirul din satul mamei. Acum, mă uitam din pat la copac și vedeam geamul murdar. Așa că pe la 6 seara am cedat. Am început să spăl geamurile. Vecina din curtea din spate se uita la mine cu toată judecata femeilor din familia mea, vii și moarte.
Am încercat să înțeleg cum mă raportez la tradiții și la ce semnificații are rolul de femeie din familia mea. dar nu mi-a reușit. Am urmărit în schimb pregătirile de Paște în grupurile de moldoveni din diasporă. Au fost mai multe întrebări despre unde se poate sfinți pasca, unde sunt biserici ortodoxe, de unde se poate cumpăra vopsea de ouă. Certuri legate despre când se sărbătorește Paștele, acuzații de „înapoiere” la adresa celor care sărbătoresc în stil ortodox și de „lipsă de credință și trădare de patrie” către cei care sărbătoresc la data la care se sărbătorește în țara gazdă. Și, ocazional, voci care îndeamnă la respect măcar în Săptămâna Mare, citate cu „cei fără de păcat să ridice prima piatră”.
Am întrebat mai multe persoane dacă și cum sărbătoresc Paștele.
Alina Rotari, Marea Britanie
Ultima dată când am sărbătorit în mod tradițional a fost cu mai mult de 11-12 ani în urmă, când încă eram acasă. Atunci viziunea mea era într-un fel sau altul hotărâtă de mama, care nici nu ne permitea să ne tăiem unghiile duminica. Până și acum mi se pare amuzant.
De când sunt în Marea Britanie, eu niciodată nu am ținut post, cu toate că indirect l-am ținut oricum de nenumărate ori prin experimente culinare sau prin alimentația pe care o am.
La biserica ortodoxă din Londra am fost doar o dată în ultimii 12 ani. Pupatul icoanelor, mâna lui popa, lăsatul banilor în cutii și prețul exorbitant al lumânărilor put me off (îmi taie cheful). Nu e despre Dumnezeu businessul ăsta.
Paștele pentru mine e mai mult un weekend pe care îl dedic liniștii interioare și dragostei față de suflet și de corp. E un weekend pe care îl petrec afară, cu bicicleta, în natură, la plimbări lungi, absorbind soarele, mulțumindu-i lui Dumnezeu în capul meu (nu în fața unei icoane), pentru gâdurile pe care le am și motivația pe care mi-a dat-o să am grijă de sănătatea mea, de liniștea interioară, și pentru lecțiile de viață.
Nu gătesc nimic special, nu fac pască sau ouă, cu toate că îmi place tradiția cu gătitul și nu aș zice „nu” unei invitații. Cine știe, poate o să-mi schimb părerea în câțiva ani, când o să am copii și o să vreau să le organizez ceva interesant ca egg hunting (vânătoarea de ouă), deși astea nu au nicio legătură cu credința sau spiritualitatea.
Tatiana Pădureț, Australia
Sărbătoarea de Paști o petrecem acasă, în mica noastră familie. Noi nu avem posibilitatea să cumpărăm tradiționalele bucate de masa Învierii, așa că le gătim. Ca în fiecare an, fiică-mea Teodora ia parte la pregătiri, totodată îi explic rețeta de la mama și semnificația sărbătorii și a bucatelor pregătite.
Dacă timpul ne permite, luăm parte la slujba de Înviere la o biserică ortodoxă din Sydney (locuim la 200 km de Sydney).
Tatiana Sterpu, Spania
Când eram mică, mama spăla și călca perdelele anume în sâmbăta Paștelui. Eu, totuși, îmi împart curățenia pe mai multe zile. Încerc să mă apuc de curățenie mai din timp, că nu vine nimeni să vadă când anume fac eu asta.
Părinții mei sunt în Moldova. Înainte de Paști, ne trimit cocoș de casă pentru răcituri, iepure, o sticlă de vin. Vineri vopsesc ouăle și coc pasca (ca la nord, la Sîngerei, rotundă, cu brânză sărată în mijloc). Iar duminica sărbătorim cu ei la telefon…
Noi de obicei sărbătorim și Paștele catolic. Suntem aici, respectăm și tradițiile lor. Aici se organizează o sărbătoare foarte frumoasă, dar acum e al doilea an în care nu s-a făcut nimic din cauza pandemiei. De obicei, se organizează o procesiune prin tot orașul, pun în scenă viața lui Hristos de la naștere până la răstignire. Și da, spaniolii nu gătesc feluri și feluri de mâncare trei zile înainte.
Nata Scobioală, Italia
Nu simt că e Paștele, poate și pentru că aici italienii l-au sărbătorit cu o lună în urmă, când au avut și zile libere. Atunci prin magazine erau plin de ouă de ciocolată și colomba (cozonac).
Totuși cea mai frumoasă perioadă a sărbătorilor de Paște le-am petrecut în copilărie, iar în ultimii ani parcă e cu totul diferit și pentru mine se pierde frumusețea asta.
Noi aici, în Italia, nu ne pregătim cu nimic. Iar pentru că restricțiile s-au mai ridicat, ieșim la plimbare pe malul mării sau undeva în pădure, la aer. Apoi ne sunăm rudele de-acasă să le urăm Paște fericit.
Paștele acum îl simt prin zecile de poze cu cozonaci, ouă și miel ale moldovenilor de acasă pe care le postează pe Facebook.
