19:22:54 25.04.2024
Stiri

VIDEO // Dodon ar TRIȘA în privința lipsei banilor pentru ANTICIPATE. „Dacă nu sunt bani, atunci de ce să investești în repararea monumentelor SOVIETICE? E un monument care nu reprezintă esența istoriei noastre”

Actualitate 04.05.2021 15:59 Vizualizări2697 Autor: Ziarul National
VIDEO // Dodon ar TRIȘA în privința lipsei banilor pentru ANTICIPATE. „Dacă nu sunt bani, atunci de ce să investești în repararea monumentelor SOVIETICE? E un monument care nu reprezintă esența istoriei noastre”


Guvernarea socialistă este acuzată că investește an de an milioane de lei în reparația monumentelor sovietice, care nu reprezintă istoria moldovenilor. Chiar dacă suntem în plină pandemie, iar Igor Dodon afirmă că nu sunt bani pentru alegeri anticipate, autoritățile au decis să repare din nou Complexul Memorial „Eternitate”, a declarat liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu.

„Suntem la Complexul Memorial „Eternitate” făcut și refăcut de Voronin. Vedem că ipocrizia socialiștilor nu are limite. Anul trecut, în plină pandemie, când spitalele se umpleau de persoane infectate de COVID-19, socialiștii au cheltuit milioane de lei pentru modernizarea acestui memorial al soldaților sovietici căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Și în acest an, în condițiile în care Dodon spune peste tot că nu sunt bani pentru alegeri, că organizarea scrutinului reprezintă o catastrofă, memorialul este reparat din nou. Dodon nu renunță la apucăturile lui de homo-moldovanus sovietic și investește bani în repararea unui monument al eroilor sovietici. Pe de altă parte, spune că nu sunt bani pentru alegeri. Igor Nicolaevici, noi știm că ești mincinos și nu mai încape cuvântul minciună în ceea ce ești, dar există o limită pentru toate”, a declarat Țîcu de la memorialul „Eternitate”.

În opinia lui Țîcu, 9 mai trebuie să fie o zi a reconcilierii.

„Dacă nu sunt bani pentru alegeri, atunci de ce să refaci un monument al minciunii, în primul rând. E un monument care nu reprezintă esența istoriei noastre. Am spus de mai multe ori că, în privința datei de 9 mai, trebuie să existe o reconciliere istorică. Fiecare persoană căzută în cel de Al Doilea Război Mondial, fie că e vorba de ruși, ucraineni, beloruși, români, germani, unguri, trebuie să aibă parte de un tratament egal al monumentelor. Parcă suntem la moaștele „Sf. Iosif Stalin”… An de an alegătorii socialiști sunt resuscitați în refacerea acestei mitologii sovietice. E nevoie de tratament egal pentru toți cei căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și reconciliere istorică pe tema legată de 9 mai. Te-ai depășit, Igor Dodon. În plină pandemie, când spui că nu sunt bani pentru alegeri, tu repari memorialul sovietic. Rușine”, a conchis istoricul Octavian Țîcu.

De menționat că socialiștii intenționează să organizeze de 9 mai un miting de amploare, deși Igor Dodon spunea că există pericolul ca la mijlocul lunii mai să avem 1 500 - 2 000 de cazuri noi de COVID-19 pe zi.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md