(foto) Noul BMW X3 facelift – prima imagine oficială şi detalii despre ce modificări ar putea suferi

În următoarele câteva zile sau săptămâni am putea asista la premiera lui BMW X3 facelift! Da, da, iată că au trecut deja aproape patru ani de la momentul lansării acesteia şi acum, la jumătatea ciclului de viaţă a generaţiei G01, este timpul pentru un refresh.

Şi în febra pregătirilor pentru acest moment cineva se pare că a comis o eroare. Pe site-ul oficial BMW din Spania a fost publicată o fotografie cu SUV-ul actualizat, după care a fost rapid ştearsă. Oricum, cineva a reuşit să o observe la timp şi să o distribuie, motiv pentru care aceasta face deja înconjurul lumii prin presa de specialitate.

Fotografia prezintă o vedere laterală a mașinii, astfel încât este dificil deocamdată de tras concluzii concrete despre schimbările în aspectul lui BMW X3. În faţa noastră ar fi un X3 M facelift, care se va alege cel puţin cu blocuri optice şi stopuri diferite, în stilul celor de pe noile M3/M4, iar grila de radiator ar putea fi uşor mai mare, însă nu verticală şi impunătoare cum au ultimele.

Se presupune că modificările la exteriorul modelului vor fi destul de modeste şi se vor rezuma doar la cele enunţate anterior. Producătorul va prefera să se concentreze asupra modernizării sistemelor electronice de la bord. Astfel spus, BMW X3 s-ar putea alege cu cea mai recentă versiune a sistemului de operare iDrive 8 și echipamente media mai generoase, inclusiv un ecran tactil mai mare. Intervenții sub capotă nu sunt aşteptate.

După debutul lui X3 facelift ar putea urma peste câteva luni şi al lui X4 facelift, dar şi a lui iX3 facelift, pentru a păstra conectivitatea vizuală a celor trei modele.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/