Un fost viceministru al MAI, vizat într-un control al averii inițiat de ANI

Anticoruptie.md
04/05/2021

Autoritatea Națională de Integritate a demarat săptămâna trecută două proceduri de control al averii în care sunt vizați fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ion Țurcan, și un vicedirector de spital raional.

Alte nouă controale au fost pornite pentru a stabili posibile conflicte de interese admise de către un ex-director interimar al Societății pe Acțiuni FEE Nord, un director al unei întreprinderi subordonate Agenției Moldsilva, un primar din raionul Râșcani, doi foști primari din raioanele Telenești și Cimișlia, doi consilieri locali din raionul Cimișlia și doi directori de gimnazii din raioanele Cahul și Strășeni. În același timp, inspectorii de integritate investighează și un caz de incompatibilitate de funcție pe numele unui contabil șef dintr-o primărie din nordul republicii.

Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii de integritate au încheiat 10 proceduri de control în care au stabilit încălcări ale regimurilor juridice al conflictelor de interese și al incompatibilităților. Astfel, au fost constatate opt conflicte de interese admise de un președinte de raion, consilier în Consiliul raional Dubăsari, consilier în Consiliul orășenesc Vulcănești, consilier în Consiliul Năpadova, director al unui Gimnaziu din raionul Ialoveni, director interimar al unei grădinițe din raionul Cantemir, director al unei grădinițe din raionul Soroca.

Două incompatibilități au fost admise de un funcționar public cu statut special din cadrul Serviciului Vamal și de un consilier în Consiliul Trifăuți, raionul Soroca. 

O cauză contravențională a fost pornită pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale de către un consilier în Consiliul Lăpușna, raionul Hâncești, iar trei contravenții au fost stabilite în privința unui inginer cadastral dintr-o Primărie din suburbia Chișinăului, consilier în Consiliul Cricova, municipiul Chișinău și a unui primar din raionul Cantemir. Aceștia sunt pasibili de sancțiuni pentru încălcarea regulilor de depunere a declarației de avere și interese personale.

Anticoruptie.md
04/05/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii