fbpx

Ungaria a vaccinat aproape jumătate din populație și începe și imunizarea cetățenilor străini

Autorităţile sanitare din Ungaria au deschis marţi registrul cererilor de vaccinare anti-COVID-19 pentru cei circa 110.000 de cetăţeni străini rezidenţi sau care lucrează în această ţară, relatează agenţia EFE.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Directorul programului naţional de vaccinare ungar, Istvan Gyorgy, a asigurat că nu se va face nicio distincţie pe criteriul ţării de origine a străinilor care vor fi vaccinaţi.

Ungaria este singura ţară din UE care foloseşte vaccinuri anti-COVID-19 din Rusia şi China – vaccinurile Sputnik V şi Sinopharm -, ceea ce i-a permis să ia un avans important în faţa celorlalte state ale blocului comunitar în acţiunea de imunizare a populaţiei.

Până marţi, 48% din populaţia adultă a Ungariei a fost vaccinată cel puţin cu prima doză şi 22,6% de asemenea şi cu rapelul, informează Agerpres.

Guvernul de la Budapesta a stabilit un program de relaxare a restricţiilor antiepidemice în funcţie de numărul vaccinărilor, iar persoanele vaccinate care deţin certificatul de vaccinare pot asista la evenimente culturale şi sportive şi au acces liber în restaurante.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button