Un moto din Elie Wiesel – „Dumnezeu l-a creat pe Om pentru că Îi plac poveştile” – ca o floare la butonieră, studiul lui Jonathan Gottschall (n. 1972), Animalul povestitor, Vellant, 2019, e „o carte fermecătoare [ce] încântă cititorul cu poveşti şi cu poveşti despre ce înseamnă a spune poveşti şi mai apoi ne explică de ce spusul poveştilor este un instinct uman fundamental” (Edward O. Wilson).
„Cu zeci de mii de ani în urmă, când mintea omenească era copilărească încă şi noi puţini la număr, ne spuneam unii altora poveşti. (…) Suntem, ca specie, dependenţi de poveste. Cartea aceasta este despre primata Homo fictus (omul care născoceşte)”, ne ia în primirea autorul, după care ne poartă prin cele nouă cer(c)uri ale naraţiunii – de la Cap. 1. Vrăjitoria poveştii la Cap. 9. Viitorul poveştii, fără a uita de Cap. 2. Enigma ficţiunii, Cap. 6. Morala poveştii şi nici de Cap. 8. Poveşti de viaţă –, mai şi ilustrându-le pe parcurs. Să vedem cum funcţionează maşinăria, după exemplul din Cap. 7. Oamenii de cerneală schimbă lumea: „În 1835, Edward Bulwer-Lytton a scris un roman intitulat Rienzi. Tânărul Richard Wagner s-a simţit inspirat de Rienzi şi a hotărât să-şi bazeze unul dintre libretele de operă pe acest roman. Bulwer-Lytton a construit oameni de cerneală pe hârtie. Wagner i-a luat pe acei oameni de cerneală şi i-a pus pe scenă, spunând povestea lor prin muzică şi cântece. Muzica şi cântecele acelea l-au schimbat pe Adolf Hitler, iar prin Hitler au schimbat lumea.” Este un exemplu din numeroase altele: „Şi de aici putem trage un învăţământ important despre puterea de modelare a poveştii. Atunci când citim nonficţiune, citim cu garda ridicată; avem sistemele defensive la pândă. Privim cu on ochi critic şi sceptic ceea ce citim. Dar atunci când suntem absorbiţi de o poveste, lăsăm jos garda intelectuală. Ne lăsăm impresionaţi afectiv şi acest lucru pare să ne lase fără apărare”. Într-un cuvânt, „cu cât suntem mai fermecaţi de vraja poveştii, cu atât îi sporeşte puterea de a ne influenţa”; şi n-am spus nimic despre Poveşti-le de viaţă, când noi înşine devenim dintr-odată personaje…
Cât despre titlul, acesta vine din pasa romancierului britanic Graham Swift: „Omul – hai să vă dau o definiţie – este animalul povestitor. (…) Simte necontenit nevoia de a le inventa. Cât timp există o poveste, e bine”.
3 mai ’21
