/VIDEO/ Un paramedic de pe ambulanță pictează politicieni într-un stil deosebit

03 mai 2021, ora 22:00

Ziua este paramedic pe ambulanță, fiind antrenat în mai multe acțiuni de salvare, iar serile le dedică picturii. Este vorba despre tânărul Sergiu Țopa, care știe cel mai bine să combine medicina cu arta – cele două pasiuni ale sale. Lucrările lui, cel mai des, sunt dedicate diferitor persoane publice de la noi, fiind vorba de interpreți sau de politicieni, și sunt realizate întro manieră diferită. Recent, o pictură a ajuns și în mâinile președintei Maia Sandu.

Sergiu activează în calitate de asistent medical pe ambulanță din anul 2018. De atunci a învățat să fie atent la detalii și pregătit în orice clipă să acorde o mână de ajutor oamenilor. Pandemia l-a prins la lucru, perioadă în care a reușit să se infecteze și să suporte boala, chiar atunci când țara noastră înregistra aproape câte 2000 de cazuri zilnic. Tânărul povestește că niciodată nu va uita acea vreme, care, pe interior, semăna cu un adevărat război, iar inamicul era invizibil. Atunci, își amintește el, procedura de intubare era la ordinea zilei.

Emoțiile și stresul pe care-l trăiește la muncă, deseori, îi servesc drept inspirație pentru picturile sale. De exemplu, un caz ce i s-a intipărit în minte l-a motivat să picteze mai multe tablouri despre copii lăsați fără atenție din partea părinților. Atunci, o mamă și-a abandonat copiii afară, iar Sergiu a făcut parte din echipa care a fost chemată la fața locului să le acorde ajutor medical.

Chiar și după o gardă epuizantă, de 24 de ore, se întâmplă să vină acasă și să se refugieze în pictură. Cel mai des, folosește o singură culoare în tablourile sale – negru, și lasă spații albe pe foaie pentru accente. Picturile lui Sergiu au ajuns peste mări și țări, la diferiți interpreți, dar și politicieni. Recent, un tablou, în care eroina principală este Maia Sandu, a ajuns și la Președinție.

Deși în timpul orelor de muncă nu-și poate permite să viseze, în artă tânărul pictor nu vede limite și cel mai mult își dorește să ajungă în audiență la regina Marii Britanii, lucru aproape imposibil din cauza pandemiei. Chiar dacă activează în două domenii ce, aparent, nu au nicio tangență, Sergiu spune că nu are de gând să renunțe nici la medicină, nici la pictură.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram