MAE va consulta diaspora în privința repartizării geografice a secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare anticipate

Alegeri-1-1

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAE) anunță că diaspora va fi consultată referitor la repartizarea geografică a secțiilor de votare din afara Republicii Moldova pentru alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.

Conform unui comunicat al MAE, în perioada imediat următoare, serviciul diplomatic va purcede la colectarea datelor de la autoritățile statelor de reședință cu privire la numărul cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare, măsurile de protecție sanitară aplicabile la secțiile de votare din străinătate și măsurile adoptate de autoritățile din statul de reședință în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secția de votare.

Concomitent, șefilor de misiuni le-a fost prezentată informația publicată de către Comisia Electorală Centrală privind înregistrarea prealabilă, care poate fi realizată de către cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova, care se află în străinătate și intenționează să voteze la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Menționăm că înregistrarea prealabilă are un caracter informativ și nu impune alegătorilor anumite obligațiuni. În acest context, ministerul de externe a solicitat organizarea sesiunilor informative și a consultărilor cu asociațiile comunităților de moldoveni în străinătate inclusiv pentru buna organizare a procesului din vara anului curent.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă cetățenilor moldoveni să consulte informațiile oficiale care urmează a fi disponibile în secțiunea dedicată alegerilor parlamentare anticipate din acest an, inclusiv sursele oficiale gestionate de Comisia Electorală Centrală: www.cec.md și www.alegator.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente