Dosarul „anabolizantelor diplomatice”: Cele patru persoane care ar fi produs și livrat marfa, plasate în arest pentru 30 de zile

Cele patru persoane reținute în dosarul anabolizantelor cu implicarea mijlocului de transport diplomatic arondat ambasadei Moldovei la Moscova au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată astăzi, potrivit unui comunicat emis de PCCOCS.

Foto: procuratura.md
Acum două zile, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), ofițerii Serviciului de Informații și Securitate și cei ai Serviciului Vamal au reținut patru persoane bănuite de producerea și livrarea anabolizantelor.

Persoanele reținute sunt doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 34 și 55 ani. Aceștia erau responsabili de producerea și livrarea anabolizantelor către diferite state ale Uniunii Europene, inclusiv în Federația Rusă. Menționăm, printre reținuți se regăsește și o persoană care a fost implicată în tentativa de contrabandă cu anabolizante prin folosirea transportului diplomatic la data de 5 decembrie 2020, la postul vamal Palanca.

Reținerile de aseară au urmat măsurilor speciale de investigație, acțiunilor de urmărire penală și perchezițiilor efectuate în autoturismele, la domiciliile bănuiților și apropiaților acestora, în cadrul cărora au fost depistate și ridicate anabolizante, similare celor depistate în mijlocul de transport diplomatic. Așa cum, potrivit legii, perchezițiile nu pot fi efectuate la ore nocturne, acestea continuă pe parcursul zilei de azi.

De asemenea, mijloacele de transport, folosite la comiterea faptelor de care sunt bănuiți cei patru, de model Skoda Superb și Toyota Land Cruiser au fost ridicate și puse sub sechestru, în vederea ulterioarei posibilități de confiscare.

Potrivit procurorilor PCCOCS, aceștia urmează să formuleze și să prezinte învinuirea față de cei patru și, în scopul asigurării eficienței investigațiilor, să depună demersurile privind solicitarea aplicării arestului preventiv.

Cei patru sunt bănuiți de pregătire și participare la infracțiunea de contrabandă, pentru care legea penală prevede amendă în mărime de până la 325.000 lei sau pedeapsa cu închisoare de la 3 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 550.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Ofițerii Serviciului Vamal în comun cu angajații Serviciului de Informații și Securitate au contracarat o tentativă de trafic ilicit cu anabolizante. Produsele au fost depistate în compartimentul pentru marfă al unui microbuz cu plăcuțe de înmatriculare CD (corpul diplomatic).

Conform verificărilor documentației interne, autoturismul vizat se afla într-o misiune de serviciu pe ruta Moscova – Chișinău – Moscova în perioada 2 – 5 decembrie 2020 în baza unei solicitări adresate MAEIE din partea Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, în vederea transmiterii la Chișinău a poștei diplomatice curente.

Microbuzul cu numere diplomatice în care s-au depistat cutii cu anabolizante, la vama Palanca, aparține Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă. 


Pub