(video) Popșoi și Năstase, la cuțite: „De ce râzi ca prostul în târg, ești om normal la cap?” Popșoi: Dumneavoastră, nu știu. Oamenii încă vor bloc electoral
Sar scântei între deputați înainte de începerea campaniei electorale. Deputatul PAS, Mihai Popșoi, și deputatul Vasile Năstase, de la Platforma DA au avut un schimb de replici după ce ultimul a declarat „că a mai auzit populism și fraze de genul celor făcute de Mihai Popșoi”, iar parlamentatul în replică l-a întrebat dacă „de la Iurie Roșca a auzit”. Năstase l-a întrebat pe Popșoi „dacă este normal la cap și de ce râde ca prostul în târg”, iar Popșoi, pe note sarcastice, a venit și cu răspunsuri. Declarațiile au fost făcute la Cutia Neagră de la TV8.
Foto: colaj

Năstase: Am auzit populism și fraze goale de genul asta.

Popșoi: La Iurie Roșca sau unde ați auzit?

Năstase: Da ce are cu mine?

Popșoi: Vă întreb.

Năstase: Și de ce râzi ca prostul în târg?

Popoșoi: Mă rog, pentru asta multă minte nu trebuie.

Năstase: Păi stai o secundă. Om bun, ce vrei tu? Tu ești vicepreședinte de Parlament, tu ești om normal la cap? Ce-i cu tine? 

Popșoi: Eu da, dumneavoastră nu știu.

Năstase a întrebat ce legătură are cu Iurie Roșca, iar Popșoi i-a replicat că a fost doar „un exemplu clasic din politica moldovenească”. 

„Demagog clasic. Nu sunteți de acord? Eu am spus că are ceva cu dumneavoastră?”, a răspuns vicepreședintele Parlamentului.

Năstase l-a numit mincinos și i-a sugerat să renunțe la populism.

„Dacă vrem să mergem pe populisme, nu ne învățați pe noi asta, noi v-am scos în strada, în 2015 când se furau miliarde și unii colegi au și votat. Dacă mergem în campanie cu asemenea mesaj, noi vrem constructivism”, a declarat Năstase.

„Oamenii încă vor bloc electoral, cu cine să îl faci?”, a replicat Popșoi.



Pub