Mai multe decizii sociale devin nule odată cu hotărârea CC: Zinaida Greceanîi a convocat membrii Guvernului în ședință

Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a întrunit o ședință de lucru cu membrii Guvernului în exercițiu.

Foto:

Conform unui comunicat expediat presei, participanții la ședință au luat act de decizia Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 1 aprilie – 30 mai 2021.

Astfel, în cadrul ședinței s-a constatat faptul că măsurile de susținere socială a populației, urmare a deciziei respective, devin nule, iar în consecință Parlamentul și Guvernul trebuie să identifice noi soluții pentru a sprijini păturile defavorizate.

Totodată, a fost evaluată desfășurarea campaniei de vaccinare, inclusiv informațiile privind stocul de vaccinuri disponibile și necesitatea accelerării ritmului de imunizare, pentru a proteja cetățenii de Covid-19.

Pe 28 aprilie 2021, Înalta Curte a declarat neconstituțională decizia Parlamentului de a instala Stare de Urgență în țară, astfel oferind posibilitatea Maiei sandu să dizolve Legislativului și să anunțe alegeri parlamentare anticipate.

La scurt timp, șefa statului a semnat decretul de dizolvare a Legislativului și a anunțat alegeri anticipate pentru 11 iulie 2021.

Pe 15 aprilie 2021, Curtea Constituțională a decis că sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului. Asta după ce Guvernul Gavrilița a acumulat zero voturi în Legislativ, iar Guvernul Grosu nu a reușit să adune cvorumul la ședința plenară. Ambii candidați au fost desemnați de către șefa statului.


Pub