19:15:05 18.04.2024
Stiri

A patra ședință în cazul clădirilor „Casa Modei" și „Asito": Platon trage de timp?

Actualitate 28.04.2021 14:29 Vizualizări2017 Autor: Ziarul National
A patra ședință în cazul clădirilor „Casa Modei


Controveratul om de afaceri, Veaceslav Platon, pare să tragă de timp în cazul celor două cladiri la care pretinde - "Casa Modei” și fosta clădire ASITO.

La solicitarea avocatului său, ședința a fost amânată de trei ori, iar motivele invocate sunt evazive și pe alocuri naive. Astăzi, începând cu ora 15:00, la Judecătoria municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, va avea loc o nouă ședință ședință.

Magistratul Constantin Damaschin va examina contestația depusă de Platon și va decide dacă anulează sau nu ordonanța Procurorului General care acum trei săptămâni a constatat grave încălcări în actele semnate de subalternii săi de la PCCOCS și care – în cele din urmă - a dispus ca bunurile imobile să revină în proprietatea lui Vladimir Russu.

Agenții economici care închiriază spații în cele două clădiri, de asemenea, așteaptă decizia judecătorilor pentru a ști cui să achite plățile lunare pentru chirie. Or, Platon le-a trimis somații prin care îi obliga pe aceștia să achite plata pentru arendă în contul său sau al companiilor sale.

Prima ședință a fost amânată din cauza că avocatul lui Platon a invocat contactul cu o persoană infectată cu Covid-19. În cazul celei de-a două ședință, amânare a survenit după ce avocatul lui Platon a solicitat ca procurorul să pună la dispoziția instanței de judecată materialele din cauza penală care reflectă legalitatea ordonanței Procurorului General. A treia ședință a fost amânată după ce avocatul lui Platon a cerut timp pentru prezentarea unor documente noi, neputând să spună cu exactitate despre ce acte este vorba.

Reprezentanții actualului proprietar al celor două imobile se declară încrezători că dacă nu vor reuși să-și câștige dreptatea în instanțele din R. Moldova, atunci CEDO le va da dreptate. De cealaltă parte, Platon insistă că imobilele îi aparțin și că instanța trebuie să îi restabilească dreptul de proprietate asupra lor.

Amintim că pe 19 aprilie, Procuratura Generală a emis un comunicat de presă, potrivit căruia Alexandr Stoianglo a cerut și instanțelor superioare – Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție să anuleze deciziile de judecată prin care Veaceslav Platon reobținuse, în decembrie 2020, cele două imobile.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md