00:08:57 20.04.2024
Stiri

Guvernul în exercițiu, CONVOCAT la Parlament, după ce Curtea Constituțională a ANULAT starea de urgență: Toate deciziile Executivului din ultima lună sunt NULE

Actualitate 28.04.2021 19:29 Vizualizări3658 Autor: Ziarul National
Guvernul în exercițiu, CONVOCAT la Parlament, după ce Curtea Constituțională a ANULAT starea de urgență: Toate deciziile Executivului din ultima lună sunt NULE


Președința socialistă a Parlamentului Zinaida Greceanîi a convocat în ședință membrii Guvernului în exercițiu, în frunte cu prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, după ce Curtea Constituțională a anulat, în această seară, starea de urgență instituită pentru două luni.

„Participanții la ședință au luat act de decizia Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 1 aprilie – 30 mai 2021. S-a constatat faptul că măsurile de susținere socială a populației, urmare a deciziei respective, devin nule, iar în consecință Parlamentul și Guvernul trebuie să identifice noi soluții pentru a sprijini păturile defavorizate”, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Aceeași sursă precizează că participanții la ședință au evaluat desfășurarea campaniei de imunizare, au audiat informațiile privind stocul de vaccinuri disponibile și au accentuat necesitatea accelerării ritmului de vaccinare, pentru a oferi securitate maximă cetățenilor.

Menționăm că Înalta Curte a stabilit astăzi că starea de urgență instituită de majoritatea PSRM-ȘOR pentru două luni este neconstituțională, iar președinta Maia Sandu a semnat în această seară decretul de dizolvare a Parlamentului și a stabilit data de 11 iulie 2021 pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md