image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Dodon atacă dur Occidentul după ce Curtea a anulat proiectele PSRM-Șor și prezice „o prăbușire a statului moldovenesc”

Liderul PSRM, Igor Dodon, a lansat un atac dur în adresa ambasadorilor din Occident după ce Curtea Constituțională a anulat revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecător al CC și numirea lui Boris Lupașcu în locul ei.

În opinia lui Dodon, prin ultimele sale decizii, Curtea Constituțională „s-a transformat într-un instrument politic în mâinile unor politicieni uzurpatori, fiind utilizat atunci când trebuie identificată o soluție politică, evitând prevederile Constituției”.

„După anul 2013, în țara noastră practic a încetat să mai existe instanța judecătorească supremă. Socialiștii au făcut tot posibilul pentru a remedia această problemă, însă la această etapă, minoritatea politică, cu susținerea ambasadorilor din Occident, a reușit să mențină practica nocivă a Curților Constituționale anterioare privind subminarea bazelor statului de drept în Republica Moldova”, spune Igor Dodon.

Liderul PSRM continuă atacul în adresa țărilor din Occident.

„În lunile următoare, ne așteaptă o luptă politică dură în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Occidentul mizează pe forțele politice marionete pe care le controlează: partidul Maiei Sandu, al lui Renato Usatâi și cel al unioniștilor”, mai spune Dodon.

Mai mult, fostul președinte a lansat și o serie de prognoze, aproape apocaliptice, pentru Republica Moldova, în cazul „victoriei puterilor din Occident la alegerile parlamentare anticipate”. În opinia lui Igor Dodon aceasta înseamnă „o prăbușire a statului moldovenesc”, mai exact:

„În plan politic, aceasta înseamnă trecerea totală a instituțiilor statului sub administrare externă și anume: a guvernului și parlamentului, curățarea dură a tuturor forțelor politice pro-moldovenești din țară, atacul asupra valorilor ortodoxe și a celor tradiționale, închiderea instituțiilor de presă care nu sunt finanțate din granturi și fonduri occidentale, persecutarea celor care gândesc altfel, tensiuni pe dimensiunea transnistreană, Găgăuzia și alte regiuni ale țării unde locuiesc reprezentanți ai altor etnii și moldoveni care nu se consideră români;

-în plan social și economic, aceasta înseamnă o impunere dură a regulilor FMI și ale Băncii Mondiale: majorarea vârstei de pensionare (în anul 2020, socialiștii au redus vârsta de pensionare de la 62 de ani la 57 pentru femei și, respectiv, pentru bărbați), stoparea majorității programelor sociale, creșterea prețurilor și a impozitelor.

- în politica externă este vorba despre modelul pro-occidental unilateral orientat spre o confruntare cu Rusia și China, aderarea la sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, practica expulzării diplomaților ruși ș.a.”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: