Specialiștii invitați în cadrul proiectului au discutat despre necesitatea proiectului, exodul moldovenilor și efectele singurătății asupra copiilor, viitoarele activități, dar și despre posibilele soluții și metode care ar facilita integrarea socială a copiilor și adolescenților.

Dumitru Crudu, Poet, dramaturg, coordonator al Laboratorului literar: „Vreau să vă spun pentru început că nu întâmplător doamna Alina Țurcanu m-a invitat să fac parte din acest proiect. În 2004 am scris o piesă de teatru despre acest fenomen, unde am vorbit pentru prima dată în Republica Moldova, printr-un spectacol, despre exodul basarabenilor. În acea piesă apărea și un copil de vreo 9-10 ani care făcea parte dintr-o familie destrămată: tatăl plecase și muncea de ani de zile în Italia, mama rămăsese acasă și moare, iar într-un final copilul rămâne singur și pleacă să-și caute tatăl în Italia. În piesă nu se spune dacă până la urmă dă de tatăl său sau nu, tată care, de altfel, are și el un destin foarte dramatic. Iată că acel copil din piesă, cu anii, a ajuns să facă parte dintr-o comunitate foarte numeroasă de copii de emigranți. Sunt tot mai mulți și mai mulți, iar culmea e că atunci când eu am scris piesa despre moldovenii plecați, întitulată „Oamenii nimănui”, exodul era încă la început și familia mea era încă întreagă. După ce am scris-o, de câțiva ani, m-am trezit și eu că unele rude de-ale mele sunt plecate peste graniță. Practic, rudele mele au ajuns să refacă povestea din piesă. De asta sunt foarte afectat și eu de acest fenomen și sunt foarte interesat să iau parte în acest proiect. Cred că ar trebui să ajutăm acești copii. Cum să îi ajutăm? Una dintre soluții poate fi scrisul de poezii sau de proză. Într-un moment când părinții sunt plecați, copilul fiind singur își poate alina singurătatea și prin scris. De aproape un deceniu și jumătate eu organizez și atelierul „Vlad Ioviță” unde au luat parte și copii de emigranți care au scris texte interesante, încercând să fie cât mai sinceri și să povestească cât mai franc ceea ce trăiesc ei. Țin minte și acum niște versuri ale unei tinere poete care m-au tulburat. Ea spunea așa: „Până în clasa întâi am crezut că bunica este mama mea”, aflând ulterior că ea are o altă mamă care este departe. Mi s-a părut un vers emblematic pentru a caracteriza starea de spirit a acestei generații...o nouă generație crescută fără părinți. Acestei noi generație de oameni singuri poate că le lipsește cel mai tare anume afecțiunea și dragostea părinților. Asta vom încerca și noi – să le trezim din nou această afecțiune pentru părinții lor prin scris.”

Radmila Popovici, Poetă, textieră, mentor în cadrul Laboratorului literar: „Dacă nu noi, atunci cine? Cred că această atitudine adevărată ar putea să contribuie la „desingurarea” tinerilor și chiar a tuturor celor care sunt de nevoie impuși să plece, pentru că din păcate, dacă alte țări au de asemenea parte de acest fenomen, în cazul țării noastre oamenii nu pleacă de bună voie, ei nu pleacă să exploreze locuri sau culturi noi, ei pleacă pentru că altfel nu se descurcă, și o fac de dragul copiilor, dar este și partea cealaltă a monedei care uite că nu știi cum e mai bine. Până astăzi nu se știe cum e mai bine. Parcă acest ajutor material foarte mult contează pentru că e pentru ei, dar atâtea studii s-au făcut, mai ales pe copii nou născuți, care arată că dacă nu au afecțiune, dragoste și mângâierea adevărată, fizică, ei pier în primii ani de viață, se sting din lipsa de afecțiune. Deci cât de importantă este această mângâiere... Putem să ne lamentăm și să trăim aceste frustrări la nesfârșit, lucrurile oricum se întâmplă. Dar ce e de făcut? Aceasta este următoarea întrebare. Iată un asemenea proiect vine pentru că avem nevoie să ne agățăm de ceva într-un moment de criză. Din propria experiență pot spune că fără sinceritate nu ai ce căuta în poezie. Atunci când scriu am impresia că nu mai sunt singură, iată scrisul devine o entitate. Devine acel confident căruia pe parcursul anilor îi pot spune tot mai multe și mai multe! Am încrederea că scrisul nu mă va trăda. Cu siguranță prin scris, oricare ar fi el, nu contează în ce formă sau limbaj, copilul poate să se elibereze, și respectiv pe parcurs poate ajunge și mare scriitor.”

Angelina Popovici, Doctor neurolog, poetă, mentor proiect: „Copiii ai căror părinți au plecat peste hotare sunt cu traume psihologice și trebuie să înțelegem cu toții că aceste traume nu sunt doar la nivel emoțional, cum se zice „lasă că va trece”, dar au loc niște procese la nivel de hipotalamus și hipofiză, de neuromediatori care pot duce la un impact în timp și se pot manifesta prin diferite simptome: atacuri de panică, agitație, neliniște, dereglări de somn, tulburări de comportament. Aceste simptome se pot manifesta chiar și la persoane adulte și pot duce la depresie, la o dificultate la integrarea cu cei din jur și la găsirea unui rol în lume. Fiecare persoană care urmează să ia decizia de a pleca trebuie să se gândească foarte bine pentru că relația dintre părinte și copil, mai ales relația mamă-copil este una specială și nu poate fi înlocuită. Mulțumim acestui proiect care își propune să ajute copiii din punct de vedere psihologic ca aceștia să fie mai flexibili, să se cunoască pe sine și să accepte că este firesc să ai o durere. Prin diferite activități psihologice, discuții, jocuri, noi vom ajuta copiii să învețe modalități de a se relaxa, de a rezolva conflicte, de a găsi soluții, de a trăi viața din plin, și de a se elibera de stres.”

Pentru mai multe detalii, accesați Centrul de Teatru din Moldova

Centrul de Teatru din Moldova este o organizație neguvernamentală națională în domeniul culturii. Centrul desfășoară activități în scopul îmbunătățirii vieții prin cultură, elaborând proiecte și strategii culturale.

Mulțumim partenerilor noștri: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Kaufland, Akzente.

---