O medalie de aur și o mențiune de onoare pentru R. Moldova la Olimpiada Europeană de Matematică

Elevele din Republica Moldova au obținut o medalie de aur și o mențiune de onoare în cadrul Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete, ediția a X-a (eveniment organizat online). Concursul, organizat de Georgia, s-a desfășurat în perioada 10 - 15 aprilie 2021.

Foto:

Medalia de aur a fost obținută de către Adelina Andrei, elevă în clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Orizont”, municipiului Chișinău, iar mențiunea de onoare de către Adelina Patlatîi, elevă în clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Orizont”, municipiului Chișinău.

La olimpiadă au participat 213 eleve din 55 de țări ale lumii. Echipa Republicii Moldova a fost reprezentată de patru eleve și doi profesori:

1.Adelina Andrei, elevă în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;

2.Mădălina Griza, elevă în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;

3.Adelina Patlatîi, elevă în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;

4.Ana-Maria Izbaș, elevă în clasa a X-a, Instituția Publică de Învățământ Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, mun. Chișinău;

5.Galina Rusu, doctor în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, conducătorul echipei;

6.Ana Costaș, doctor în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, Universitatea Tehnică a Moldovei, conducătorul adjunct al echipei.


Pub