Când auzim de muncă în Italia, mulți dintre noi ne gândim în primul rând la femeile care îngrijesc de bătrâni – badantele. Muncitoarele locuiesc în casele italienilor, deseori preluând și munca domestică, pe lângă cea de îngrijire. Știm deja că pandemia a lovit în primul rând în muncitorii care lucrează ilegal, în cei care fac muncă esențială (lăudată în campanii publicitare și plătită prost), sau muncitorii migranți, fără o locuință proprie în țara de destinație.
Conform statisticilor din 2019, în Italia se aflau 118.516 moldoveni, deși numărul neoficial este estimat la circa 350.000. Dintre aceștia, 66,8% sunt femei cu vârsta medie de 37 de ani.
Pentru a face legătură între moldovenii din Italia cu persoane sau instituții, în 2004 a fost creată Asociația „AssoMoldave”. Tatiana Nogailîc este președinta și fondatoarea asociației, despre care spune că funcționează ca un fel de „antenă în teritoriu”.
Început de pandemie
Primele trei luni de carantină totală Tatiana le-a petrecut la telefon. I-a fost greu nu din frică pentru sănătatea ei sau a familiei, ci pentru că toată ziua încerca să rezolve situațiile dificile în care se aflau moldovenii din Italia.
Conform Tatianei, primii loviți de carantină au fost muncitorii din HoReCa.
„După ce s-au închis toate hotelurile și restaurantele, dar și granițele, acești muncitori au rămas blocați. Unii nu aveau unde să locuiască sau cum să ajungă acasă.”
Ulterior, au început să fie afectați și muncitorii circulari – persoanele care vin la muncă cu pașaport biometric și pot petrece 3 luni în Italia, apoi 3 luni în Moldova. Din această categorie fac parte în primul rând îngrijitoarele, multe dintre ele muncind la negru. Aceste femei riscau să depășească perioada legală de ședere în Italia; unele și-au pierdut locul de muncă; foarte multe voiau să se întoarcă în Moldova, dar nu prea aveau cum.
Soluția părea să fie zborurile charter organizate de consulate, însă aici au intervenit alte probleme: numărul foarte mare de doritori, liniile verzi ale consulatelor la care nu răspundea nimeni, dar și completarea online a formularelor. Tatiana spune că unele femei, în special cele mai în vârstă, îi trimiteau poza cu pașaportul și o rugau să completeze chestionarele în locul lor, pentru că le era frică să greșească ceva și să nu poată ajunge acasă.
Mobilizare comunitară
Împreună cu asociația AssoMoldave, Tatiana a reușit să ajute multe dintre persoanele aflate în dificultate prin mobilizarea altor conaționali receptivi la probleme altora. Astfel, unele familii găzduiau temporar persoane care nu mai aveau unde să locuiască.
Asociația a cumpărat bilete de avion acasă pentru mai multe îngrijitoare. În perioada restricțiilor de circulație, asociația a beneficiat de serviciile voluntare ale unui moldovean angajat ca șofer personal la un salon de închirieri auto din Roma. Tatiana spune că, în timpul liber, bărbatul făcea curse între localitățile din țară și aeroporturi, gratuit sau la preț redus.
Pierderea locului de muncă
Pentru multe muncitoare problema era însă lipsa oricărei surse de venit. Mai multe îngrijitoare au fost date afară chiar la început de pandemie. În unele cazuri, au decedat bătrânii de care aveau grijă. Alteori, din cauza carantinei, familia beneficiarilor petrecea mai mult timp acasă și nu mai avea nevoie sau nu-și mai permitea serviciile unei îngrijitoare. Alții erau prea speriați de posibilitatea de a se îmbolnăvi, deci nu mai voiau o persoană care să poată aduce virusul în casă.
Svetlana Ceban, moderatoare a grupului de Facebook „Moldoveni din Brescia”, spune că a observat în perioada pandemiei un număr mult mai mare de persoane care încercau să-și găsească un loc de muncă prin intermediul grupurilor de pe rețelele sociale. Concurența a devenit tot mai mare, iar asta le determina pe multe moldovence să facă muncă extra, pentru care nu sunt plătite, doar ca să-și păstreze locul de muncă.
„Nimeni nu e de neînlocuit”
Maria* e în Italia de aproape 4 ani. Și-a petrecut anul trecut muncind ca îngrijitoare la o familie cu care avea o relație foarte bună, construită în timp. În ianuarie 2021 a decis să-și ia concediu și să plece în Moldova, unde nu fusese deja de un an. Însă fiica bătrânei de care îngrijea nu prea era de acord cu plecarea Mariei. Îi era frică să nu aducă virusul când se va întoarce la lucru. Tot din acest motiv, în perioada pandemiei Maria se vedea doar cu o singură persoană, o prietenă de-a ei, îngrijitoare și ea, care locuia în apropiere.
Totuși, Maria a plecat acasă. Avea de făcut niște acte, dar a și conștientizat cât de necesar este să se gândească la ea, la starea ei de sănătate, pentru că în ultima perioadă avea tot mai des stări depresive și anxioase.
Abia după ce s-a întors în Italia, angajatoarea i-a spus Mariei că a găsit pe altcineva în locul ei. Deși i-a luat mai mult de o lună să-și găsească de lucru, Maria a rămas optimistă și a încercat să gestioneze situația cu calm. Spune că i-ar fi fost mult mai greu acum 4 ani, când abia venise în Italia, pentru că la început era devastată de gânduri negative, a avut situații dificile cu angajatorii. Totuși, a învățat treptat să ceară să fie respectată. „Femeile noastre care vin aici la muncă sunt empatice, bune la suflet, se dăruiesc în totalitate, sperând că o să fie răsplătite, dar rar se întâmplă așa. E important să învățăm să ne iubim și respectăm pe noi însene în primul rând. Ești tratat în felul în care le permiți oamenilor să te trateze”, spune Maria.
Deși Italia nu mai este în carantină totală, îngrijitoarele de acolo se confruntă în continuare cu numeroase probleme, atât din cauza numărului mic de locuri de muncă, dar și a condițiilor dificile de călătorie.
*Nume modificat la solicitarea intervievatei.
