Un nou lot de echipamente medicale pentru pacienții cu Covid-19 a fost donat instituțiilor medicale din stânga Nistrului

În data de 23 aprilie curent, reprezentanții din sfera medicală din regiunea transnistreană au recepționat un nou lot de echipamente medicale performante pentru tratarea și reabilitarea pacienților cu forme medii și grave de Covid-19, compus din 20 de concentratoare de oxigen și 20 de kituri de piese de schimb și accesorii, 40 canule nazale de oxigen (20 pentru adulți și 20 pediatrice) și 40 de măști „Venturi” (20 pentru adulți și 20 pediatrice).

Foto:

Aceste echipamente fac parte din lotul de asistență oferit Republicii Moldova și care au fost donate de Guvernul Federal al Germaniei și Organizația Mondială a Sănătății în Republica Moldova.

Din toate loturile de ajutoare umanitare, intrate pe teritoriul R. Moldova, inclusiv cu destinația sprijinirii eforturilor naționale de protecție, prevenire, combatere și de tratare a infecției Covid-19, au fost efectuate realocări pentru beneficiarii din localitățile din stânga Nistrului și municipiul Tighina.

Prin acțiunile de acest gen autoritățile de Chișinău denotă preocuparea permanentă pentru viața și sănătatea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, în special în perioada pandemică.


Pub