Principală  —  IMPORTANTE   —   Președinta Maia Sandu va convoca…

Președinta Maia Sandu va convoca marți ședința CSS. Subiectul privind situația de la Î.S. Calea Ferată, pe ordinea de zi

Imagine-simbol

Președinta R. Molodva, Maia Sandu, va convoca marți, 27 aprilie, ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căreia se va discuta despre situația de la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”.

Membrii CSS se vor întruni în ședință mâine, începând cu ora 11:00, la Președinție.

În ultimul deceniu, Întreprinderea de Stat Calea Ferata a Moldovei a fost delapidată cu aproximativ un miliard de lei. Cel puțin asta dezvăluie raportul Comisiei parlamentare speciale în urma analizei situației economico – financiare a Întreprinderii de Stat Calea Ferată, prezentat joi, 22 aprilie, în plenul Parlamentului de la Chișinău.

Vicepreședintele Parlamentului, deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (DA) Alexandru Slusari a declarat pe 22 aprilie, că în contextul ultimelor evenimente, Î. S. „Calea Ferată din Moldova” riscă să falimenteze.

Calea Ferată din Moldova riscă să falimenteze fără intervenția unui Guvern responsabil. Am tras acest semnal de alarmă de ani de zile. Astăzi avem raportul comisiei parlamentare de anchetă inițiată ca urmare a eforturilor Platformei DA. Nu ne vom opri până când beneficiarii schemelor criminale nu vor fi pedepsiți. În numele Platformei DA cer guvernului interimar și celor ce-l tutelează să găsească de urgență soluții pentru achitarea restanțelor de 4 luni de zile la salarii pentru cei 6500 de angajați. Nu vă mai bateți joc de oameni, de familii întregi rămase prizonierele iresponsabilității și nesimțirii voastre”, a declarat Slusari.

În luna martie curent, Ziarul de Gardă a scris că șefii numiți pe criterii politice, furturi de combustibil, dosare penale fără finalitate deschise în urma neregulilor depistate la întreprindere, lipsa de control și starea slabă a infrastructurii feroviare sunt doar câteva dintre motivele care au dus Calea Ferată la situația în care nu își mai poate onora obligațiunile față de angajații care nu și-au primit salariile de câteva luni. Starea de degradare continuă a sectorului feroviar a condus, în 2021, întreprinderea în derivă, cu datorii de circa 765 de milioane de lei, restanțe la salarii de aproximativ 90 de milioane de lei, dar și cu o stare tehnică la fel de problematică ca și cea financiară. 

Detalii aici: Calea Furată a Moldovei. Drumul spre faliment

Pe 4 martie, la Parlament a fost discutată situația financiară și restanțele salariale ale Î.S. „Calea Ferată a Moldovei”, cu participarea angajaților de la întreprindere, care au organizat o manifestație de protest în fața clădirii Parlamentului și Președinției. În cadrul discuțiilor, angajații de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” au solicitat statului să întreprindă măsurile necesare pentru depășirea crizei financiare cu care instituția se confruntă de mai multe luni.

Pe 4 februarie, plenul Parlamentului a aprobat crearea Comisiei speciale privind analiza situației economico-financiare de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020.

Curtea de Conturi a constatat într-un audit pentru anii 2018-2019 că ÎS „Calea Ferată a Moldovei” a gestionat neconform resursele financiare publice și patrimoniul public. Potrivit raportului audiat la 2 februarie, în cadrul ședinței Comisiei de control al finanțelor publice, unele activități realizate nu au întrunit în totalitate criteriile de conformitate care guvernează această întreprindere, iar sistemul de control intern managerial necesită a fi consolidat, pentru susținerea managementului în abordarea riscurilor de regularitate.

Astfel, neelaborarea, necoordonarea și neaprobarea corespunzătoare a unui nomenclator complex al serviciilor aferente altor activități operaționale prestate de „Calea Ferată a Moldovei” și a tarifelor aferente contravin exigențelor legale privind organizarea și funcționarea întreprinderilor de stat și municipale, se menționează în Raport.

Totodată, nerealizarea pe deplin a măsurilor de dare în locațiune a încăperilor neutilizate a generat dispute și carențe compromise în valoare totală de 19 986,8 mii de lei, precum și a determinat nemajorarea veniturilor proprii pasibile de acumulat în sumă de circa 3 793,9 mii de lei. Iar nerespectarea reglementărilor privind organizarea și funcționarea întreprinderilor de stat și municipale s-a soldat cu comercializarea neconformă a circa 66,6 mii tone de active circulante sub formă de materiale feroase și administrarea neconformă a investițiilor financiare pe termen lung în părți neafiliate în valoare de 15 411,6 mii lei.  

Mai multe consecințe negative a avut și aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile. În același timp, neonorarea conformă a angajamentelor asumate de întreprindere a cauzat suportarea unor cheltuieli sub formă de penalități, iar monitorizarea necorespunzătoare a scopurilor în corelare cu resursele financiare necesare și rezultatele finale stabilite a condiționat efectuarea unor investiții în imobilizări necorporale în valoare totală de 17 534,7 mii lei, care nu se utilizează conform destinației și nu produc beneficii întreprinderii.

La 22 februarie angajaţii nodului feroviar Ocniţa au blocat în semn de protest, circulaţia trenurilor marfare care intră în ţară. Oamenii spun că nu au primit salariile din luna noiembrie, iar conducerea căilor ferate îi hrăneşte doar cu promisiuni.

La 25 februarie și angajații nodului feroviar Bălți au protestat, din cauza întârzierilor salariale.