‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 22 aprilie, 2024
12.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCiubuc: Nu avem nicio strategie de dezvoltare a agriculturii

Ciubuc: Nu avem nicio strategie de dezvoltare a agriculturii

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Anul 2020 a fost unul complicat, care a arătat cât de vulnerabil poate fi sectorul agricol în fața condițiilor climaterice.

Din păcate, pandemia și seceta fără precedent, a lovit dur în fermierii și agricultura Republicii Moldova, iar consecințele se vor resimți pentru o perioadă îndelungată, consideră Nicolae Ciubuc, deputat în Parlament.

Cu toate acestea, deputatul spune că în perioada următoare, adică în 2021, probabil va fi cel mai complicat, fermierii având multe provocări, datorii și griji.

„Din păcate, la nivel de Guvern nu am văzut o viziune ce ar clarifica lucrurile, ar ghida corect fermierii. În afară de acele circa 300 mln de lei ajutor, adică cele circa 60 mln lei venite din Federația Rusă și cele 6000 de tone de motorină (nealocate încă producătorilor agricoli). O strategie de ajutor pentru perioada următoare din partea celor de la MADRM, trebuie să recunosc, la fel nu am văzut. Suntem în anul 2021, iar la capitolul agricultură, nu avem nicio strategie, or strategia națională de dezvoltare a agriculturii, a expirat în anul 2020.

Prin urmare, începând cu 2021, mai ales după provocările din ultimii ani, ar fi trebuit să avem deja o viziune strategică, în acest domeniu, cu o ghidare clară a fermierilor, cu soluții viabile în ceea ce ține de piețele de desfacere, tehnologiile și inovațiile dictate de necesitățile și practicile mondiale. Mi-aș fi dorit să avem deja o evaluare a sistemului actual de subvenționare. Se creează impresia că, cineva s-a abonat la banii statului, accesând milioane anual, dar impactul așteptat de stat este minim sau chiar lipsește”, susține deputatul.

O eventuală analiză pe acest sector ar permite să avem o mai bună planificare și politici mai eficiente în acest domeniu.

„Este știut că fără irigare, fără acces la apă calitativă și suficientă agricultura niciodată nu va fi competitivă. Din păcate, și în acest domeniu nu avem o politică clară, asupra modului de utilizare, dezvoltare a infrastructurii, a resurselor acvatice pentru irigare, strategia în acest domeniu, la fel fiind expirată. La moment, pe platforma parlamentară lucrez la un Program Național de irigare pentru o perioada de 10 ani, în care vor fi descrise soluțiile în acest domeniu. Sper că până la finele acestei legislaturi vom reuși să aprobăm acest important document”.

Ceea ce ar ajuta fermierii, indiscutabil este și o politică fiscală echilibrată, previzibilă și echitabilă, mai spune Ciubuc.

„Nu vorbesc neapărat de anumite facilități, îmi dau seama că este complicat să vii cu facilități diminuând baza impozabilă, mai ales că agricultura are o pondere semnificativă în PIB. Dar eliminarea anumitor deficiențe pot fi realizate. Mă refer aici la aplicarea TVA în sectorul zootehnic și în domeniul procesării, fermierii din acest domeniu suportând pierderi considerabile, ca rezultat al aplicării diferențiate a TVA la achiziționarea materiei primare și comercializarea producției”.  

În ceea ce ține de soluții clare pentru sector, Nicolae Ciubuc menționează că ar fi mai multe, inclusiv cele aplicate în țările UE.

„Păcat ar fi să zicem că fermierii mici, au acces limitat la finanțare, sau la informații, tehnologii. Industria în acest domeniu oferă soluții diverse, la costuri diferite. Când vorbim de soluții pentru fermierii mici, trebuie să identificăm corect problemele acestor. Una din cele mai mari probleme ține de accesul la piață, dictată de mai multe condiții – calitate, cantitate, promovare. Soluția, cred că ar fi asocierea în grupuri de producători. Mă bucur să văd azi sute de fermieri care au conștientizat și au reușit”.

‹ adv ›

Deputatul susține că, diversificarea producției, punerea accentului pe produse tradiționale, crescute ecologic, la fel ar ajuta producătorii.

„Noile tendințe de a duce un mod de viață sănătos, consumul de produse sănătoase, care sunt la mare căutare, consumatorii fiind gata să ofere prețuri chiar și duble, știind că consumă produse sănătoase. Acest lucru poate fi valorificat cu un mai mare succes ajutând acești producători, prin diversificarea activităților de promovare a acestor produse, inclusiv prin sprijinirea eforturilor acestora în dezvoltarea activităților de agroturism. Aici avem un potențial enorm, inclusiv și finanțare oferită prin intermediul mai multor proiecte”. 

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›