(foto) India stabilește un record negativ de noi cazuri de infectare cu COVID-19 a patra zi consecutiv

aD00ODI3ZTIxMTBlNzk3NDg4ZjJjMjdkZmUyY2VkM2M1ZA==.thumb

Pentru a patra zi consecutiv, India a stabilit un record negativ în ceea ce privește numărul de noi cazuri de infectare cu coronavirus. Alți 349 691 de oameni au fost depistați cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Până duminică dimineața, alte 2 767 de persoane muriseră.

Orașul Delhi este una dintre cele mai afectate zone, spitalele sunt copleșite de pacienți care mor din cauza lipsei de oxigen, iar cetățenii sunt disperați. Mai mult, crematoriile organizează incinerări în masă pentru a face față numărului mare de victime, informează BBC, citată de Digi24.

Deficitul de oxigen în spitalele din India, o resursă esențială pentru supraviețuirea pacienților cu COVID în stare gravă, a determinat autoritățile să își păzească cu atenție sporită resursele, livrând oxigenul cu escortă militară chiar de la producător pentru a asigura siguranța.

Mai multe spitale au rămas fără resurse de oxigen încă de joi, iar șansele de supraviețuire ale sutelor de pacienți în stare grav scad semnificativ în această situație. Unora dintre pacienți li s-a spus chiar că sunt pe cont propriu și că trebuie „să își facă propriile aranjamente”.

Cererea de oxigen a depășit deja capacitatea de producție, iar șoferii de camioane care ar trebui să livreze spre spitale spun că așteaptă uneori ore în șir să primească încărcăturile pentru că efectiv nu există suficient oxigen pentru a satisface nevoia crescândă – „fiecare spital cere acum de trei sau patru ori mai mult decât înainte”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente