O studentă din Franța și-a propus să facă teza de masterat despre donarea de sânge în rândul femeilor din Moldova. Cum o poți ajuta

IMG_0196

Cristina Chirsanov este studentă la Universitatea Lyon 2, în Franța. Tânăra își face acolo studiile de masterat în domeniul sănătății publice. Pentru lucrarea finală, Cristina și-a propus să facă un studiu despre donarea de sânge în rândul femeilor din Republica Moldova.

„Evenimentele din ultimul an au demonstrat încă odată că politicile de sănătate publică au consecințe majore asupra populației. De aici a apărut și întrebarea în legătură cu sistemul din Moldova, cum operează și care sunt diferențele față de alte țări. Iar când începi să iei în considerație trecutul nostru istoric, specificul socio-cultural și problema genului, atunci lucrurile devin cu adevărat interesante. Curiozitatea mea e fără limite, și am găsit teren fertil într-un subiect puțin abordat în Moldova”, ne povestește Cristina.

Cristina ne-a povestit mai detaliat în ce constă acest studiu și ce-și propune să afle prin intermediul acestuia.

„În cadrul studiilor mele în domeniul sănătății publice am lansat un studiu care vizează sa înțeleagă atitudinea femeilor din Republica Moldova (regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia incluse) în legătură cu donarea de sânge. Vreau să explorez care sunt principalele motive pentru care femeile donează sânge, dar care sunt și principalii factori care le împiedică să o facă, fie ei obiectivi (ex: probleme de  sănătate) sau subiectivi (ex: norme sociale). Studiul explorează de asemenea principalele stereotipuri și informații false care circulă în societate la acest subiect. Participarea este deschisă atât femeilor care au  donat deja sânge, cât și celor care nu au făcut-o niciodată. Pentru a putea controla mai bine factorii care  influențează atitudinea față de donare, am fost nevoită sa exclud femeile care trăiesc peste hotare”, ne explică Cristina.

Cristina ne mai povestește că donarea de sânge este un subiect relativ puțin abordat în discuțiile informale în societatea noastră. „Cât  am locuit în Moldova nu am întâlnit pe nimeni de vârsta mea care să fi donat sânge, cu atât mai puțin o  femeie. În cadrul familiei, de fiecare dată când cineva ne ruga să donăm sânge pentru vreo intervenție  chirurgicala, tatăl meu era cel care o făcea de fiecare dată.”

Pentru a reuși să facă acest studiu, tânăra a lansat un chestionar scurt, care poate fi completat online.

„Acest studiu este realizat independent de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. Cu toate acestea, dacă va fi manifestat suficient interes din partea populației pentru rezultatele cercetării, voi face o restituire publică pentru toate organismele de interes”, explică Cristina.

Din păcate, recrutarea participantelor s-a dovedit a fi dificilă, mai ales în rândul populației rurale. Așa că, Cristina apelează și la ajutorul vostru. Nu veți avea nevoie decât doar de câteva minute pentru a completa acest chestionar, care-i va fi de mare folos Cristinei.

Cât despre pasiunea față de medicină și în special față de sănătatea publică, Cristina ne-a povestit că nu a fost alegerea ei inițială. A ajuns la acest domeniu după ce a încercat multe altele.

„Eu am plecat din Moldova în urmă cu 10 ani, pentru a face studiile în Franța. Între timp am petrecut un an în Portugalia, am călătorit câteva luni în Asia, am lucrat, și acum am reluat studiile într-un alt domeniu al psihologiei, decât cel în care mă lansasem inițial. De la psihopatologie am trecut la psihologia socială, cu o aprofundare în întrebările de sănătate publică, educație pentru sănătate și prevenție. Ideea a apărut după ce am lucrat o perioadă în calitate de consultantă în medicină naturistă și am putut observa îndeaproape felul în care oamenii percep medicina tradițională. Am fost curioasă să înțeleg cum e tradusă și transformată informația medicală la nivel de societate, cum se difuzează și care sunt factorii care influențează alegerile noastre în materie de sănătate”, ne povestește tânăra.

Noi îi urăm succes Cristinei în cercetarea pe care o face!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente