Reacția PSRM după ce Curtea Constituțională a suspendat cele două hotărâri adoptate ieri în Parlament

Decizia de a suspenda cele două hotărâri adoptate ieri de Parlament prin care a fost modificată componența Curții Constituționale este una „luată unilateral” de către președinta ad-interim, Liuba Șova, și „urmează testul confirmării de către Plenul CC”, susține președintele Comisiei Juridice, Vasile Bolea.

Foto: UNIMEDIA
„Decizie nocturnă a unui judecător al Curții Constituționale învinuit de uzurpare a înaltei instituții de jurisdicției constituțională. O decizie luată unilateral de doamna Liuba Șova, care urmează testul confirmării de către Plenul Curții Constituționale. Subliniez că în conformitate cu alineatul 4 a art.7 prim, a Codului Jurisdicției Constituționale, dispoziția Președintelui Curții Constituționale urmează a fi validată în mod obligatoriu de plenul Curții Constituționale. Subliniez că Doamnă Domnica Manole nu poate participa la luarea acestei decizii pe motiv ca Hotărârile Parlamentului o vizează în mod direct. La fel este de menționat că nu este vorba de o demitere, dar de retragerea actului administrativ individual de numire ce urmează a fi examinat în ordinea Contenciosului Administrativ. Lupta cu uzurpatorii Curții Constituționale continuă”, a scris deputatul într-o postare pe facebook.

Curtea Constituțională a suspendat cele două hotărâri adoptate ieri de către Parlament prin care a fost modificată componența Înaltei Curți. Decizia a fost pronunțată aseară de către președintele ad-interim al CC.

Parlamentul ieri a adoptat o declarație cu privire la uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituțională și acordarea votului de neîncredere a 3 magistrați.

Judecătorii Curții Constituționale au luat act de declarația adoptată în Parlament cu privire la recunoașterea caracterului captiv al CC. „Dintr-o perspectivă strict constituțională, judecătorii CC constată caracterul exclusiv politic al acestei hotărâri. Potrivit art. 121 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului, asemenea acte ale Partamentului produc doar efecte politice”, menționează CC.

Tot în ședința de ieri, deputații au modificat hotărârea prin care Domnica Manole a fost numita în funcția de magistrat al CC.

56 de deputați au votat pentru numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Propunerea a venit din partea fracțiunii PSRM, după ce astăzi a fost modificată hotărârea prin care a fost numită Domnica Manole magistrat la CC. Acesta a fost numit în funcția pentru un mandat de 6 ani.

Maia Sandu a decis convocarea CSS pentru a discuta despre riscul de subminare a ordinii constituționale în Republica Moldova.

„Am solicitat de la conducătorii organelor de forță, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General de Poliție, Inspectoratul Național de Patrulare, Armata Națională să nu se lase antrenați în acțiuni neconstituționale și să nu îndeplinească ordine ilegale. Am solicitat de la Procuratura Generală să investigheze acțiunile de astăzi sub aspectul infracțiunii de uzurparea puterii în stat, precum și faptele participanților la acest atac asupra ordinii de drept. Am cerut Serviciului de Informații și Securitate să urmărească acțiunile de încercare a subminării ordinii constituționale și să asigure prevenirea destabilizării situației în țară”, a spus Sandu după ședința CCS.

Curtea Constituțională a decis pe 15 aprilie 2021 că există circumstanțe ca actualul Parlament să fie dizolvat. Asta în condițiile în care două tentative de a învesti un Guvern au fost epuizate. În același timp, în Parlament există o majoritate parlamentară formalizată, gata să învestească un Executiv.



Pub