Curtea Constituțională a suspendat proiectele PSRM - Șor de anulare a mandatului șefei CC și de numire a unui nou membru al Curții

Anticoruptie.md
23/04/2021

Curtea Constituțională a suspendat vineri proiectele votate de majoritatea PSRM - Șor privind revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecătoare a CC și de numire în locul ei a fostului procuror Boris Lupașcu. Hotărârea Înaltei Curți a fost pronunțată de Liuba Șova, președintă ad-interim.

„Se admite cererea de suspendare a acțiunii Hotărârii Parlamentului privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale și a Hotărârii Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale depusă de domnul Sergiu Litvinenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 

Se suspendă acțiunea Hotărârii Parlamentului privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale și a Hotărârii Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale”, se arată în document.

Parlamentarii coaliției majoritare PSRM - Partidul Șor au votat, vineri la amiază, proiectul de hotărâre prin care au anulat alegerea Domnicăi Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale (CC) în august 2019. 

În aceeași zi, majoritatea formată din paridele conduse de Igor Dodon și Ilan Șor a votat numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Acesta a fost ales cu voturile a 56 de deputați. Vedeți aici detalii din cariera fostului procuror.

Anticoruptie.md
23/04/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii