fbpx

Avalanșă declanșată de spargerea unui ghețar în Himalaya: Cel puțin opt persoane au decedat

Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa şi 384 au fost salvate în urma unei avalanşe declanşate de spargerea unui gheţar în apropiere de graniţa dintre India şi China în statul indian Uttarakhan, a declarat un oficial guvernamental, potrivit Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Au fost recuperate opt cadavre. Operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare”, le-a declarat sâmbătă reporterilor un oficial din cadrul Ministerului Apărării, adăugând că şase dintre cei salvaţi se află în stare critică.

Accesul rutier a fost întrerupt în 4-5 locuri ca urmare a mai multor alunecări de teren, după ce vineri seară, o avalanşă s-a declanşat în districtul Chamoli din Uttarakhand, a precizat oficialul, scrie Agerpres.

Un alt funcţionar de stat a confirmat că cel puţin opt persoane au decedat, iar peste 300 au fost salvate de personal din cadrul armatei.

Autorităţile fac eforturi pentru a reface reţeaua de comunicaţii după ce drumurile au fost închise din cauza căderilor masive de zăpadă, a precizat Tirath Singh Rawat, prim-ministrul statului, într-un mesaj publicat pe Twitter după o cercetare aeriană la faţa locului.

În luna februarie, tot în statul Uttarakhand, desprinderea unui fragment dintr-un gheţar, urmată de alunecări de teren şi de viituri, a dus la moartea a peste 200 de persoane şi a distrus două proiecte hidroelectrice.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button