image
Sursa foto: Jurnal.md

Deputați: PSRM-Șor recurg la uzurparea puterii de stat; Se anunță proteste

PSRM-Șor recurg la o tentativă de uzurpare a puterii de stat prin anularea deciziei de numire a Domnica Manole în funcția de judecător a Curții Constituționale în 2019. De această părere este vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco. La rândul său, liderul Pro Moldova, Andrian Candu a declarat că prin această lege se atentează la integritatea instituțiilor statului și este pusă în pericol securitatea juridică a RM.

„Consider că la momentul actual se încearcă o tentativă de uzurpare a puterii de stat. De către Dodon, Șor și Plahotniuc. Republica Moldova trebuie apărată! Ne vedem la 15.00 la Curtea Constituțională. Pe urmă mai vedem!” a flansat un îndemn Sergiu Litvinenco, pe pagina sa de facebook.

La rândul său, deputații grupului „Pro Moldova” au emis o reacție în care condamnă tentativele de fentare a legilor prin această decizie pe care o califică drept „abuzivă, întârziată și foarte periculoaăe”.

„Nu am votat această hotărâre deoarece s-a votat o invenție, o perversiune juridică. Doi se bat și al treilea, cetățeanul, pierde. Nicio soluție în educație, sănătate, părinți, imunizare, discutăm numai populisme și chestiuni științifico-fantastice. Știm bine care este sursa revelației socialiștilor, dar trebuie să se resemneze cu dizolvarea Parlamentului”, a spus Andrian Candu.

Și liderul partidului „Democrația acasă” , Vasile Costiuc, a lansat un îndemn în care își îndeamnă susținătorii să iasă la un protest în fața Curții Constituționale, menționând că actuala majoritate parlamentară recurge la o tentativă de uzurpare a puterii de stat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: