(video) Maia Sandu, după ședința CSS: Cer Procuraturii Generale să investigheze ce s-a întâmplat astăzi sub aspectul „uzurpării puterii în stat”

Președinta Republicii Moldova în cadrul unui briefing de presă a făcut declarații în legătură cu actuala situație politică și cu riscul de subminare a ordinii constituționale în Republica Moldova. Maia Sandu a declarat că a cerut Procuraturei Generale să investigheze acțiunile de astăzi sub aspectul infracțiunii de uzurparea puterii în stat, precum și faptele participanților la acest atac asupra ordinii de drept.

Foto:
„Azi am convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate. Am avut un singur subiect pe agendă și anume acțiunile anticonstituționale care au avut loc astăzi în Parlament. Ce sa întâmplat astăzi în clădirea de peste drum este foarte grav. Parlamentul nu are dreptul să scoată din funcție judecătorii de la Curtea Constituțională.
 Este un atac la ordine constituțională. Parlamentul a făcut o tentativă neconstituțională de a numi un alt judecător la Curte”, a declarat Maia Sandu.

Este un atac fără precendent la ordinea Constituțională și la independenței Curții Constituționale. În cadrul Consiliului Suprem de Securitate am pus în discuție riscul de subminarea ordinii constituționale. Am solicitat de la conducătorii organelor de forță, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General de Poliție, Inspectoratul Național de Patrulare, Armata Națională să nu se lase antrenați în acțiuni neconstituționale și să nu îndeplinească ordine ilegale. Am solicitat de la Procuratura Generală să investigheze acțiunile de astăzi sub aspectul infracțiunii de uzurparea puterii în stat, precum și faptele participanților la acest atac asupra ordinii de drept. Am cerut Serviciului de Informații și Securitate să urmărească acțiunile de încercare a subminării ordinii constituționale și să asigure prevenirea destabilizării situației în țară. Cerem, parlamentului să se oprească din aceste derapaje antidemocratice. Cei care comit aceste ilegalități sunt predispuși pedepsei”, a declarat președinta.

„Fac apel la comunitatea internațională să urmărească situația din țara noastră și să ofere tot sprijinul pentru apărarea democrației în fața tentativelor de subminare a instituțiilor statului. Deciziile neconstituționale votate astăzi în Parlament reprezintă subminarea ordinii constituționale și a statului de drept. Nici un atac la independența Curții Constituționale nu va fi tolerat. Fac apel direct la socialiști. Strategia voastră de a arunca țara în haos după alegerile prezidențiale trebuie oprită. Cetățenii nu sunt ostaticii unor politicieni cu orgoliul rănit care nu se pot dezlipi de fotolii. Suveranitatea aparține cetățenilor. Frăția penalilor, folosește metode banditești pentru a prelua controlul asupra instituțiilor statului. Nu le vom permite acest lucru. Decizia de revocare a unui judecător al Curții Constituționale, de către legislativ, este ilegală și nulă, iar încercarea de a numi un alt judecător atentează la ordinea constituțională din țară. Socialiștii și deputații lui ȘOR au trecut de la farsa politică și iresponsabilitate, la acțiuni anticonstituționale. Aceste acțiuni, fiecare în parte, nominal, trebuie investigate. Dragi cetățeni vreau să accentuez un lucru. Nu vom admite ca niște găști de criminali să submineze procesul democratic și să creeze haos în țară. Suveranitatea aparține poporului. Cetățenii Republicii Moldova sunt unicii care pot rezolva criza politică prin alegeri democratice.”, a mai menționat Maia Sandu.


Astăzi, 56 de deputați au votat pentru numirea lui Boris Lupașco în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Propunerea a venit din partea fracțiunii PSRM, după ce astăzi a fost modificată hotărârea prin care a fost numită Domnica Manole magistrat la CC. Acesta a fost numit în funcția pentru un mandat de 6 ani.

La fel, 54 de deputați au votat pentru adoptarea declarației cu privire la uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituțională și acordarea votului de neîncredere a 3 magistrați.


Pub