Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Parlamentul anunță că lotul…

VIDEO Parlamentul anunță că lotul de vaccin Sputnik V va ajunge mâine la Chișinău. Dodon, de la Moscova: „Mâine dimineață vom aduce”

Foto: Digi 24

Reprezentanții Parlamentului au anunțat vineri, 23 aprilie, că R. Moldova va recepționa sâmbătă lotul de vaccin Sputnik V din Federația Rusă.

„Vă invităm la evenimentul de recepționare a lotului de vaccin anticoronavirus Sputnik V din Federația Rusă, care va avea loc mâine, 24 aprilie, la ora 12:00, în Sala delegațiilor oficiale a Aeroportului Internațional Chișinău. Va participa președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, se arată într-o notă informativă a Legislativului.

Despre recepționarea lotului de vaccin Sputnik V a anunțat și liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, care se află într-o vizită la Moscova în cadrul căreia are „întrevederi importante”.

„Mâine, la ora 09:00, eu voi decola împreună cu un grup de deputați ai Federației Ruse și vom aduce în R. Moldova 140 mii de vaccin Sputnik V din cele 180 mii donate. Cred că pe la amiază vom ajunge la Chișinău. Așteptați vești bune pentru mâine referitor la vaccinul Sputnik V, pe care îl așteaptă toți cetățenii R. Moldova. Știu că marea majoritate vrea să se vaccineze anume cu acest vaccin. Săptămâna viitoare, cel mai probabil, marți sau miercuri, la Chișinău va ajunge și lotul de 250 de mii de doze de vaccin, a spus Dodon.

Cu câteva ore înainte ca deputații PSRM – ȘOR să voteze în Parlament retragerea Hotărârii prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională (CC) și să aprobe numirea fostului procuror și actual avocat, Boris Lupașcu, judecător la Înalta Curte, liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, a publicat un video de pe Aeroportul Internațional Chișinău, anunțând că efectuează o vizită la Moscova în cadrul căreia „va avea întrevederi importante”.

Fără a deține o funcție publică în stat, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a efectuat pe 30 martie o vizită la Moscova unde urma să discute despre livrarea în R. Moldova a vaccinului rusesc Sputnik V.

MSMPS a anunțat marți, 20 aprilie, că 51 500 de doze de vaccin împotriva COVID-19 AstraZeneca (Vaxzevria), din lotul de vaccin recepționat pe platforma COVAX, dar și din ajutorul umanitar oferit de România, au fost distribuite către instituțiile medico-sanitare publice, pentru a asigura continuarea procesului de vaccinare la nivel național, restul dozelor fiind securizate pentru doza 2.

R. Moldova a primit pe 17 aprilie încă 48 de mii de doze de vaccin AstraZeneca COVID-19 expediate prin facilitatea COVAX, un parteneriat între CEPI, Gavi, UNICEF și OMS.

Tot sâmbătă, 17 aprilie, 132 de mii de doze de vaccin AstraZeneca donate de România au ajuns în R. Moldova. Vaccinurile fac parte din donația de peste 200 de mii de doze făcută de România. Până acum România mai donase Republicii Moldova alte 72 de mii de doze de vaccin.

România a fost prima țară care a donat vaccinuri R. Moldova, doze care au permis demararea procesului de imunizare la 2 martie, curent.

La 23 martie, în R. Moldova a început imunizarea cu vaccinurile Pfizer. MSMPS a semnat dispoziția prin care s-a dispus distribuirea a 12 282 doze de vaccin Pfizer. Potrivit MSMPS, cu aceste doze vor fi vaccinați împotriva COVID-19 lucrătorii medicali și restul persoanelor incluse în prima etapă de imunizare.