Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

23 Apr. 2021 / 11:24

Plata pentru electricitatea consumată în perioada stării de urgenţă va fi compensată de stat

Deputaţii au votat azi în lectura a doua proiectul de lege privind compensarea din bugetul de stat a plăţii pentru energia electrică utilizată de consumatorii casnici în perioada stării de urgenţă.

Documentul prevede compensarea plăţilor pentru consumul energiei electrice pentru consumatorii persoane fizice din Republica Moldova pentru două luni – aprilie şi mai, perioada acţiunii stării de urgenţă. 

Suma compensată va constitui 428 de lei – câte 214 de lei pentru fiecare lună. Totodată, Ministerul Finanţelor ar transfera banii în tranşe egale direct pe conturile furnizorilor de electricitate.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, documentul a fost elaborat în scopul acordării protecţiei sociale populaţiei în contextul instituirii stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada 1 aprilie – 31 mai 2021.

Iniţiativa legislativă aparţine deputaţilor Fracţiunii parlamentare PSRM.

Comentarii