image
Sursa foto: libertatea.ro

Un cimitir din Teheran construieşte morminte cu patru niveluri, din cauza numărului mare al deceselor COVID-19

Iranul este lovit puternic de coronavirus. În ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătăţii iranian a raportat peste 450 de decese cauzate de COVID-19, dintre care un sfert doar în capitala Teheran, oraş cu peste nouă milioane de locuitori, relatează dpa, citată de Agerpres.

Creşterea rapidă a numărului deceselor cauzate de noul coronavirus în Teheran a determinat cimitirul central Behesht-e Zahra să construiască morminte cu patru niveluri pentru a putea înmormânta toate victimele, transmite dpa.

„Am avut 350 de decese, printre care 150 de victime ale coronavirusului. În ultimii 50 de ani, nu am avut atât de multe decese într-o singură zi”, a declarat directorul cimitirului pentru agenţia de presă Ilna.

O imagine cu noile gropi a fost publicată astăzi în presa iraniană, dar primăria oraşului Teheran şi administraţia cimitirului nu au făcut comentarii despre această informaţie. O înmormântare onorabilă este în mod special importantă pentru iranieni, astfel că este neclar cum vor reacţiona ei la decizia administraţiei cimitirului de a construi morminte supraetajate.

Mai mult, primăria Teheranului a anunţat că în curând va fi epuizată şi capacitatea morgii cimitirului. În cel mai recent bilanț, în Iran, țară cu o populație de 82,91 milioane de locuitori, au fost consemnate 24.000 de noi cazuri de COVID-19, ceea ce aduce numărul total al persoanelor infectate la 2,3 milioane începând de la 1 februarie 2020. De la începutul pandemiei, 68.366 de iranieni au murit din cauza virusului SARS CoV-2, potrivit worldometers.info.

Noutăţile partenerilor

comentarii: