Adriana Bețișor, care a instrumentat dosarul Filat, cercetată penal pentru corupție: Este o calomnie

Fosta procuroră Adriana Bețișor, care a devenit cunoscută opiniei publice după ce a instrumentat dosarul fostului prim-ministru, Vlad Filat, respinge acuzațiile care i se aduc într-un dosar penal de corupție pasivă, anunțat de către Procuratura Generală.

Foto: UNIMEDIA

„Ceea ce mi se întâmplă acum, după 3 ani de când ar fi avut loc aceste presupuse fapte de corupție, invocate de către o persoana care anterior a făcut declarații împotriva lui Veaceslav Platon pe un dosar legat de compania de asigurări Asito, mă face să cred că persoane rău-intenționate sau aflate sub oarecare presiune recurg la această calomnie și acuzație gravă împotriva mea. Nu am pretins și nu am primit mita despre care se vorbește sau alt gen de bunuri sau favoruri. Cei care mă cunosc, știu foarte bine că nu sunt omul care să frecventeze diferite localuri, ba mai mult: localul care se menționează în declarațiile denunțătorului nu îmi este cunoscut și cu certitudine absolută nu l-am vizitat în perioadele indicate”, a declarat Adriana Bețișor, citată de zdg.md.

Potrivit unui comunicat la Procuraturii Generale emis pe 22 aprilie, fosta șefă adjunctă a Procuraturii Anticorupție, este bănuită de corupere pasivă. Aceasta ar fi pretins de la un condamnat 50 mii euro pentru a-i recalifica acțiunile vizate într-un dosar pentru tentativă de delapidare a averii străine și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari. 


Pub