(foto) 75 de arbori pentru 75 de ani ai USM. Studenții au înverzit campusul universității de Ziua Planetei Pământ

main

Astăzi, 22 aprilie 2021, în contextul Zilei Planetei Pământ, cu implicarea studenților facultăților Universității de Stat din Moldova și a membrilor ASUSM, au fost plantați arbori în campusul universitar al USM amplasat pe str. Gheorghe Cașu.

Acțiunea face parte din planul de activități consacrate celebrării a 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova, iar cu acest prilej s-a decis plantarea unui număr aniversar  – 75, simbolic pentru întreaga comunitate academică a USM.

Universitatea de Stat din Moldova crede în puterea exemplului și consideră că astfel va contribui la conştientizarea rolului major pe care societatea ar trebui să-l joace în protecţia mediului, prin plantarea de copaci şi a oricărui alt fel de plante, precum și în educarea tinerei generaţii în spiritul protecţiei mediului, prin implicarea ei activă în astfel de activități.

Comunitatea USM-istă conștientizează faptul că astăzi, mai mult decât oricând, sunt indispensabile acțiunile voluntare și comune menite să protejeze mediul, să recreeze natura în care plantele şi copacii să-şi regăsească locul binemeritat – doar astfel, natura ne va răsplăti!

Universitatea de Stat din Moldova își manifestă recunoștința Agenției Moldsilva și Uniunii Naționale a Studenților și Tineretului din Republica Moldova pentru acordarea suportului necesar.

Așa cum Universitatea de Stat din Moldova a contribuit preț de 75 de ani la instruirea specialiștilor zilei de mâine, la fel și rezultatele acțiunilor de plantare a copacilor vor fi resimțite în viitorul apropiat! Plantează azi, respiră aer curat – mâine!


Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente