Chișinău: 4 tineri au intrat în casa unui italian și l-au încătușat. Aceștia s-au prezentat drept polițiști

Un italian, în vârstă de 73 de ani, care locuiește în capitală, s-a trezit cu patru necunoscuți la ușa, care s-au dat drept polițiști. Incidentul a avut loc ieri în jurul orei 21:30, într-un bloc de locuit de pe Bulevardul Ștefan cel Mare.

Foto: UNIMEDIA

Cei patru s-au dat drept angajați ai MAI pentru a intra în casă, iar ulterior l-au încătușat. Bărbatul a reușit să ceară ajutorul vecinilor, iar aceștia au apelat la Serviciul 112. Până la venirea oamenilor legii, necunoscuții au părăsit locul faptei.

La moment, ofițerii investighează cazul și urmează să stabilească identitatea făptașilor.

Poliția urmează să identifice suspecții. Dacă aceștia vor fi găsiți și declarați vinovați, ei riscă amendă de 650 de unități convenționale, cel mult 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau până la doi ani de pușcărie.


Pub