Incendiul de la depozitul de vopsea: După 12 ore de luptă cu flăcările, pompierii încă lucrează la fața locului

Pompierii continuă intervenția pentru lichidarea incendiului de pe strada Calea Basarabiei din capitală. După 12 ore de misiune continuă, angajații IGSU se află la fața locului pentru a stinge focul izbucnit în depozitul în care se păstrau mai multe produse și lichide ușor inflamabile. 

Foto: IGSU

Salvatorii efectuează lucrări de demontare și demolare a carcasei de metal pentru a putea interveni în focarele din interiorul construcției.

La fața locului pentru lichidarea arderii sunt implicați 60 de angajați IGSU cu 15 autospeciale de intervenție. În urma arderii nu au fost raportate victime.

După finalizarea etapei de intervenție, specialiștii Laboratorului Experimental Antiincendiar vor cerceta toate circumstanțele pentru înaintarea primelor versiuni de izbucnire a incendiului. Potrivit primelor estimări, focul a cuprins suprafața de 2000 de metri pătrați a construcției.

Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață, într-un depozit cu vopsea amplasat pe calea Basarabiei nr.30. Liliana Pușcașu, ofiţera de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), a declarat pentru UNIMEDIA, că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:19.  

Din interiorul depozitului s-au scurs peste 40 litri de acetonă, iar mai multe recepiente cu lichide inflamabile au fost supuse exploziei mecanice în urma dezvoltării incendiului. Pentru prevenirea scurgerii lichidelor ușor inflamabile pompierii utilizează nisip cu scopul evitării revarsării acestora și stingerii focarelor. Situația este gestionată la fața locului de către conducerea IGSU.


Pub