„Lecturi Filosofice Studențești” la o nouă ediție. Studenții au avut ocazia să-și expună analizele și reflecțiile filosofice

usmq-620×349

Joi, 15 aprilie 2021, la ora 13.00 a avut loc cea de a V-a ediție a „Lecturilor Filosofice Studențești”, eveniment organizat de către membrii Departamentului Filosofie și Antropologie al Facultății de Istorie și Filosofie.

A devenit deja o tradiție ca în fiecare primăvară, Departamentul Filosofie și Antropologie să invite studenții facultăților și specialităților universitare, interesați și pasionați de filosofie, să-și prezinte propriile reflecții, sub formă de analize și interpretări, în jurul marilor teme și opere filosofice. Ediția din anul curent a fost inedită, inclusiv sub aspectul organizării online a evenimentului, ceea ce a presupus efort sporit și multă responsabilitate din partea tuturor.

Reușita evenimentului se datorează, în mod special, celor 38 de studenți participanți, care și-au prezentat comunicările în cadrul a două ateliere – Filosofie, Literatură și Existențialism și Filosofie și Istoria Ideilor. În premieră, la ediția din acest an a „Lecturilor Filosofice Studențești”, de rând cu studenții Universității de Stat din Moldova, au luat parte și studenții Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente