image
Sursa foto: Jurnal.md

Peter Stano: „Decizia CC a creat un drum clar pentru ieșirea din criza instituțională prelungită”

Peter Stano, purtătorul de cuvânt al lui Josep Borell, şeful diplomaţiei europene consideră că decizia de săptămână trecută a Curții Constituționale oferă un traseu clar pentru ieșirea din criza instituțională prelungită a RM.

„Decizia de săptămână trecută a Curții Constituționale a Republicii Moldova a creat un drum clar pentru ieșirea din criza instituțională prelungită. UE se așteaptă ca toți actorii politici să îl urmeze. Atacurile împotriva Curții și a diplomaților UE sunt inacceptabile, fiind o deviere de la nevoia de reforme reale”, a menționat Peter Stano.

Amintim că la 15 aprilie CC a constatat că sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului de legislatura a XX-a și, respectiv, declanșarea alegerilor anticipate. Potrivit deciziei CC cauza pentru dizolvarea Parlamentului este imposibilitatea formării Guvernului.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a menționat că în curând va semna decretul pentru dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor anticipate.

Pe durata stării de urgență însă Parlamentul nu poate fi dizolvat. Anterior, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au sesizat CC cu privire la legalitatea instituirii stării de urgență

Ieri, 19 aprilie, Partidul Socialiștilor a solicitat demisia Maiei Sandu din funcția de președinte și alegeri prezidențiale anticipate. Socialiştii o acuză pe Sandu că ar fi influenţat decizia Curţii Constituţionale și că această hotărâre „este o lovitură de stat cu scopul de a instaura un regim de guvernare externă în RM”, „în interesul curatorilor de peste hotare ai lui Sandu ”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: