image
Sursa foto: presidency.ro

Întrevedere dintre Maia Sandu și Klaus Iohannis la București: „România rămâne principalul partener al cetățenilor RM”

Președintele României, Klaus Iohannis a avut, astăzi, o întrevedere cu Maia Sandu la Palatul Cotroceni. Cei doi președinți au discutat legat de pandemia de Covid-19, dar și de Parteneriatul Strategic bilateral și de relațiile privilegiate dintre cele două state. Șefa statului a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de România în ce privește gestionarea pandemiei de coronavirus.

Klaus Iohannis și Maia Sandu au analizat stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei președintelui României la Chișinău în decembrie. Astfel, în 2021, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale și de protecție împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum și o cantitate de peste 200.000 de vaccinuri, urmând ca în etapa următoare să realizeze și donația celor 6.000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova.

„Președintele Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susținere pentru agenda de reforme promovată de Președintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral și al relațiilor privilegiate dintre cele două state”, se spune într-un comunicat de presă emis de Administrația Prezidențială română.

Totodată, liderul de la Cotroceni a declarat că România va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova și că va rămâne principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova, evidențiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19.

La rândul său, Maia Sandu a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemia de COVID-19. De asemenea, șefa statului a apreciat sprijinul României pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme, în spirit democratic și european.

Cei doi președinți au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în vederea aprofundării cooperării pe mai multe dimensiuni, în special în ceea ce privește proiectele bilaterale de importanță strategică, cu accent pe cele din domeniile energiei, transporturilor, precum și al educației sau sănătății. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova și conectării sale ireversibile la spațiul european.

Iohannis, SanduIohannis, Sandu

Iohannis, SanduIohannis, Sandu

Noutăţile partenerilor

comentarii: