23:57:14 28.03.2024
Stiri

Șeful diplomației UE, despre mișcarea masivă de trupe rusești la granița Ucrainei: Oricând poate apărea o scânteie

Actualitate 20.04.2021 07:57 Vizualizări1124 Autor: Ziarul National
Șeful diplomației UE, despre mișcarea masivă de trupe rusești la granița Ucrainei: Oricând poate apărea o scânteie Getty Images


Rusia a desfășurat 150.000 de militari la granița sa cu Ucraina, cel mai mare număr desfășurat până acum, dar și importante elemente de logistică militară care par să indice că armata rusă are în vedere un conflict, a anunțat șeful diplomației europene Josep Borrell, citat de Euronews.

Borrell a făcut declarația după o conferință online a miniștrilor de externe ai statelor Uniunii Europene. În cadrul acesteia s-a discutat de tensiunile din ce în ce mai mari de la granița Ucrainei, dar și de situația disidentului Alexei Navalnîi.

Borrell a precizat că pe lângă numărul record de trupe desfășurat, „Rusia aduce la graniță tot felul de materiale, stabilește spitale de campanie și se pregătește de război”.

„Este vorba de cea mai mare desfășurare militară a armatei ruse la granița cu Ucraina de până acum. Este în mod evident o sursă de îngrijorare. Atunci când desfășori atâtea trupe, oricând poate să apară scânteie undeva”, a declarat Borrell.

Relațiile ruso-ucrainene sunt din ce în ce mai tensionate

Relații dintre Rusia și Ucraina continuă să se înrăutățească după ce Rusia a expulzat un diplomat ucrainean acuzat că ar fi obținut informații clasificate. În răspuns, Ucraina a expulzat și ea un diplomat rus, fapt ce a dus la o nouă escaladare a tensiunilor.

De mai multe săptămâni, ciocnirile s-au înmulţit între Kiev şi separatiştii proruşi din Donbass.

Ucraina se teme că Moscova încearcă să o forţeze să comită o eroare, încercând să justifice astfel o operaţiune armată. La rândul său, Kremlinul susţine că „nu ameninţă pe nimeni” şi denunţă în schimb „provocările” ucrainene şi activităţile „ameninţătoare” ale NATO.

Președintele ucrainean cere ca țara sa să fie primită cât mai repede în UE și NATO

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cere ca țara sa să fie primită în NATO şi UE, în faţa ameninţării ruse, şi îi îndeamnă pe europeni să treacă de la vorbe la acţiuni.

„Nu putem sta la nesfârşit în sala de aşteptare a UE şi NATO”, a declarat liderul ucrainean într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, publicat joi seară pe site-ul jurnalului.

„A sosit timpul să mărim viteza, să fim invitaţi să aderăm la UE şi NATO”, a adăugat el, denunţând o „agresiune violentă” a Rusiei împotriva ţării sale.

Volodimir Zelenski a lansat un apel mai ales omologului său francez.

„Dacă UE şi Emmanuel Macron ne consideră cu adevărat un membru al familiei europene, trebuie să acţioneze în consecinţă. Este timpul să nu mai vorbim şi să luăm decizii”, a subliniat el.

Preşedintele ucrainean a deplâns, de asemenea, că omologul său francez are „relaţii mai bune” cu Vladimir Putin decât cu el. „Mai ales în acest moment, când Ucraina are nevoie într-adevăr de sprijin european”, a insistat el.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md