14:37:36 19.04.2024
Stiri

VIDEO // „Rezultate REMARCABILE” în a opta săptămână de la demararea campaniei de vaccinare anti-COVID în R. Moldova: Numărul infectărilor în rândul personalului medical a scăzut cu 82,5%. Începe imunizarea polițiștilor și a funcționarilor

Actualitate 20.04.2021 12:20 Vizualizări1546 Autor: Ziarul National
VIDEO // „Rezultate REMARCABILE” în a opta săptămână de la demararea campaniei de vaccinare anti-COVID în R. Moldova: Numărul infectărilor în rândul personalului medical a scăzut cu 82,5%. Începe imunizarea polițiștilor și a funcționarilor


Numărul de infectări cu COVID-19 în rândul personalului medical din R. Moldova a scăzut cu 82,5% de la debutul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, pe 2 martie curent. În total, 62% dintre angajații din sistemul medical au fost imunizați până acum cu prima doză de vaccin.

Potrivit medicului epidemiolog Alexei Ceban, unul dintre coordonatorii campaniei naționale de vaccinare, dacă anterior 2,1% din numărul de infectări săptămânale vizau medicii, acum numărul acestora a ajuns la 0,3% pe săptămână. Peste 80% dintre medici au fost vaccinați până în prezent împotriva noului coronavirus.

Totodată, la opt săptămâni de la demararea campaniei de vaccinare, rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut de două ori, iar numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 din ultima săptămână este mai mic cu 23% față de cea precedentă.

În total, în R. Moldova au fost administrate până acum 96 372 de doze de vaccin, dintre care 86 131 de persoane au fost imunizate cu doza întâi și 10 241 - cu ambele doze.

Cifra acoperă 2,5% din numărul populației care a fost vaccinată cu prima doză, iar autoritățile vorbesc despre accelerarea campaniei de vaccinare, odată cu recepționarea a 180 de mii de doze de vaccin AstraZeneca din partea României și prin intermediul Platformei COVAX, la finele săptămânii trecute.

Secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Denis Cernelea, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în următoarele zile va începe vaccinarea polițiștilor, angajaților din domeniul social, a celor din domeniul educației și apărării, dar și a funcționarilor din Parlament, Președinție și Guvern.

Responsabilii de campania de vaccinare la nivel național au raportat 1 123 de reacții adverse după administrarea vaccinului, adică 1,16% din numărul total al persoanelor vaccinate, în 96% din cazuri fiind vorba de reacții ușoare.

Totodată, potrivit lui Alexei Ceban, 0,23% sau 229 de persoane din cele vaccinate s-au infectat cu COVID-19, în medie la 11 zile după imunizare. Ceban a accentuat că răspunsul imun al organismului apare la 14 zile de la imunizare și a îndemnat persoanele vaccinate să respecte măsurile de protecție și după administrarea vaccinului.

Menționăm că R. Moldova a recepționat până în prezent 292 970 de vaccinuri împotriva noului coronavirus, inclusiv 266 de mii de doze AstraZeneca, dintre care 204 mii din partea României.

Din 2 mai curent, în R. Moldova va demara vaccinarea cu cea de-a doua doză a persoanelor imunizate cu AstraZeneca.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md