FOTO // Maia Sandu, primită la Palatul Cotroceni. MESAJUL tranșant transmis de Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu președintele R. Moldova, Maia Sandu. Cei doi șefi de stat au discutat despre proiectele convenite cu ocazia vizitei președintelui României la Chișinău, pe 29 decembrie 2020, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale nde la București.
Potrivit sursei citate, în 2021 România a donat R. Moldova echipamente medicale și de protecție împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum și o cantitate de peste 200 000 de vaccinuri, urmând ca în etapa următoare să realizeze și donația celor 6 000 de tone de motorină destinată agricultorilor din R. Moldova.
Președintele Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susținere pentru agenda de reforme promovată de președintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral și al relațiilor privilegiate dintre cele două state.
Totodată, președintele României a transmis că Bucureștiul va continua să sprijine parcursul european al R. Moldova și a subliniat că România rămâne principalul partener al cetățenilor R. Moldova, evidențiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19.
De partea cealaltă, Maia Sandu a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemia de COVID-19. De asemenea, președintele Maia Sandu a apreciat sprijinul României pentru calea europeană a R. Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme, în spirit democratic și european.
Cei doi președinți au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în vederea aprofundării cooperării pe mai multe dimensiuni, în special în ceea ce privește proiectele bilaterale de importanță strategică, cu accent pe cele din domeniile energiei, transporturilor, precum și al educației sau sănătății. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a R. Moldova și conectării sale ireversibile la spațiul european.
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia: „Sătenii mergeau prin sat ca niște umbre fantomatice. Deseori, se prăbușeau la pământ și rămâneau întinși pe jos. Mai târziu venea cineva din familie să-i ridice. Dacă venea…”
Cerbi STOPAȚI la vamă. ANSA nu a admis pe teritoriul R. Moldova mai multe animale, deoarece agentul economic nu avea actele în regulă
Rusia pune în pericol MII de zboruri civile. Incidentele ar fi avut loc inclusiv în R. Moldova