/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Rusia acuză SUA şi NATO de „activitate provocatoare” în apele Mării Negre și în spațiul aerian

20 aprilie 2021, ora 22:45

Rusia a acuzat marţi SUA şi NATO de implicare în ”activităţi provocatoare” în apele şi spaţiul aerian ale Mării Negre, a declarat ministrul apărării rus Serghei Şoigu, citat de Interfax, transmite Reuters.

Şoigu a susţinut că Ucraina încearcă să destabilizeze situaţia din Donbas, unde trupele ucrainene se confruntă cu separatiştii pro-ruşi într-un conflict soldat cu aproape 14.000 de morţi începând din 2014.

Peste 20 de nave militare ruse au desfăşurate manevre în Marea Neagră împreună cu forţe aeriene marţi, pe fondul sporirii tensiunilor de-a lungul frontierei de est a Ucrainei. La exerciţiu au participat şi avioane militare Su-25SM3, potrivit Flotei ruse din Marea Neagră.

Cel puţin 50 de avioane militare ruse au fost trimise în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014. Potrivit şefului operaţiunilor militare ucrainene, Serghei Naev, în zona frontierei de est a Ucrainei au fost mobilizaţi cu 20.000 mai mulţi militari ruşi decât în mod obişnuit.

SUA au estimat numărul militarilor ruşi desfăşuraţi la 15.000-25.000, în timp ce UE a avansat chiar numărul de 100.000 de militari. Moscova nu a oferit o cifră, dar a precizat că şi-a suplimentat trupele în zonă ca urmare a unui exerciţiu militar, scrie agerpres.ro.

Săptămâna trecută, nave militare ucrainene au participat la exerciţii în Marea Neagră alături de corveta Horia Macellariu din Forţele Navale Române. În luna februarie au avut loc exerciţii similare, cu participarea unor nave americane.

De aproape şapte ani, părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk situate de-a lungul frontierei ruso-ucrainene, cunoscute drept Donbas, sunt controlate de forţele separatiste loiale Moscovei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram