image
Sursa foto: Getty Images

Cum vor arăta întâlnirile online în viitorul apropiat: În câțiva ani vom vorbi cu toții prin holograme

Ți se pare că platformele sociale cu ajutorul cărora îți poți suna prietenii video sau prin care poți ține conferințe la birou sunt avansate? Stai să vezi ce prezic experții că vom folosi pentru apeluri video în următorii ani. Filmele SF se vor transforma în realitate, mai devreme decât ți-ai fi imaginat vreodată.

După un an de comunicare prin apeluri video, care a făcut ca Zoom și Facetime să crească în popularitate, experții susțin că, până la finele acestui deceniu, vom trece la un alt nivel. Futurologii preconizează că omenirea ar putea folosi holograme pentru discuțiile virtuale, până în 2030.

Concluzia experților vine după realizarea unui studiu în Marea Britanie, la care au luat parte 2.000 de britanici. Concluziile sunt că oamenii se plictisesc deja de apelurile video obișnuite și, mai mult decât atât, sunt nemulțumiți de conexiunea interumană pe care sunt capabile apelurile video din prezent să o creeze.

Concret, 63% dintre respondenții studiului consideră că actualele apeluri video nu dau nivelul de interacțiune sau apropiere pe care și-l doresc cu interlocutorii lor, scrie Playtech.

De asemenea, 44% sunt de părere că pandemia a schimbat permanent modul în care interacționăm cu tehnologia și că va avea un impact remarcabil asupra stilului nostru de viață în anii următori.

Oamenii își doresc implementarea tehnologiei hologramei, crezând că ea le va deschide o nouă lume de oportunități, atât în plan social, cât și profesional.

Și aici vine partea interesantă a studiului: Trei din 10 respondenți au declarat că și-ar dori să țină legătura cu apropiații printr-o hologramă, deoarece imaginea persoanei dragi transmisă în casă lor ar face oamenii să se simtă mai aproape (24%) și mai conectați (23%).

Prin urmare, futurologul James Bellini e de părere că această dorința a oamenilor s-ar putea materializa până în 2030.

23% dintre britanici cred că tehnologia hologramelor va fi ceva firesc în casele oamenilor din toată țara.

Mai mult decât atât, 35% dintre adulți cred că, în viitor, tehnologia hologramei le va permite să aibă locuri de muncă care nu necesită niciodată întâlniri cu colegii în viața reală.

„Cu tehnologia aflată într-o mișcare alertă, așa cum se întâmplă deja acum, nu ar fi ciudat ca hologramele să fie ceva obișnuit în gospodăriile britanice până la finele acestui deceniu”, a spus futurologul.

„O utilizare mai frecventă a tehnologiei ar putea revoluționa locul de muncă, viețile noastre sociale și evenimentele, călătoriile și experiențele de agrement sau de luat masa”, mai e de părere expertul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: