(foto) 21 de proiecte realizate timp de un an. Participanții Academiei Liderului Comunitar ne povestesc despre succesele lor

My Post (47)
Foto: colaj/diez.md

În iunie 2020 Centrul CONTACT a lansat proiectul „Academia Liderului Comunitar”, un proiect care a contribuit la formarea liderilor/liderelor comunitari/comunitare din toată țara, iar scopul fiind cel de a aduce în comunitatea fiecăruia o viață nouă. Proiectul „Academia Liderului Comunitar”, a fost finanțat de Uniunea Europeană și de Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”. Astăzi, vom vorbi despre trei istorii și trei localități – din centrul, nordul și sudul țării –, liderii/liderele cărora au reușit prin propriul exemplu să demonstreze că lucrurile frumoase și utile pot fi realizate oricând și oriunde.

În rezultatul instruirilor din cadrul academiei, Centrul CONTACT a lansat un concurs de inițiative locale pentru participanții academiei, iar 21 cele mai bune inițiative locale înaintate de lideri/lidere au primit un mic grant de implementare a inițiativei.

Proiectele selectate au fost implementate de liderii comunitari în perioada octombrie 2020-aprilie 2021.

„Sper că acesta să fie începutul pentru un viitor parc rural modern”

Adriana Buciușcanu este una dintre cele trei lidere/lideri, care cu ajutorul grantului obținut a reușit să implementeze inițiativa de amenajare a spațiilor de agrement pentru copiii și tinerii din satul Vatici, raionul Orhei.

Aceasta ne-a spus că astfel de inițiative contribuie la o dezvoltare pe termen lung, și anume determină cetățenii locali, angajații agenților economici să se implice activ în modernizarea și dezvoltarea propriei comunități.

„10 voluntari și voluntare s-au implicat în implementarea cu succes a acestui proiect timp de cinci luni, am reușit să distribuim 100 de pliante locuitorilor din comunitate, iar în final, am amenajat zona de agrement pentru copii și tineri”, spune Adriana.

Totodată, aceasta a menționat că a întâlnit și unele dificultăți în realizarea acestei inițiative: „Ne-am străduit să implicăm cât mai mulți doritori, dar la început a fost cam greu. Multe momente imprevizibile pentru care trebuie să te adaptezi din mers. Dificil a fost să identificăm voluntari, în special bărbați”.

În pofida dificultăților, Adriana afirmă că aceste practici și experiențe obținute vor servi drept sursă de inspirație pentru cetățenii activi din fiecare localitate.

„A fost o experiență care ne-a învățat cât de important este să stabilim obiective comune, să elaborăm un plan de acțiuni în care membrii echipei își asumă responsabilitatea pentru a schimba lucrurile spre bine în comunitatea lor”, a mai relatat Adriana Buciușcanu din satul Vatici, raionul Orhei.

„A trebuit să depășim reticența unor instituții publice”

Cu o altă inițiativă frumoasă și utilă pentru satul Sălcuța, raionul Orhei, a venit și Liliana Bacal, cea care, în vederea consolidării legăturii între primărie, aleșii locali și implicarea locuitorilor la monitorizarea activității primăriei, a lansat un site local al Primăriei Sălcuța.

Aceasta spune că platforma „e-Sălcuța – comunitatea mea în mediul online” este un prim pas în dezvoltarea oportunităților de participare a cetățenilor la guvernarea locală și de creștere a nivelului de transparență la nivel local.

„Acum, comunitatea satului Sălcuța este mai informată despre activitatea APL, despre cum se cheltuie bugetul local sau ce decizii sunt proiectate pentru aprobare”, ne spune Liliana.

Aceasta menționează că 21 de cetățeni au fost instruiți în cadrul sesiunilor, iar acum, locuitorii se implică mai des în monitorizarea activității primăriei și a administrației publice locale, ceea ce va îmbunătăți guvernarea și democrația locală.

„Pe parcursul creării paginii web, a trebuit să depășim reticența unor instituții publice de a prezenta informația pe site, dar înțelegând avantajele și impactul acestui site pentru întreaga localitate, toți actorii au acceptat să facă parte din acest proiect. Am conștientizat cât de creative și originale pot fi rezultate atunci când implici în desfășurarea lor mai multe persoane. De aici și concluzia că deciziile locale tot trebuie să fie consultate cu populația”, ne-a mărturisit Liliana Bacal, activistă în satul Sălcuța.

„Copii, elevi, familii întregi și chiar bătrâni – toți uniți prin ideea comună de a sorta deșeurile”

Cea de-a treia inițiativă din cadrul proiectului s-a desfășurat în „capitala nordului”. În municipiul Bălți, spațiile verzi amenajate și lipsa unui sistem al colectării separate a deșeurilor reprezintă o problemă majoră. Astfel, voluntarii din cadrul Fridays For Future Bălți au organizat o campanie de sporire a conștientizării problemelor de mediu și de implicare a tinerilor din comunitate în soluționarea acestora.

Pe malul râului Răut, au fost plantați 22 de puieți de salcie și s-au colectat 50 de saci de gunoi menajer. De asemenea, la evenimentul colectării selective a deșeurilor au participat peste 300 de persoane și s-au colectat/reciclat 1,2 tone de hârtie și plastic.

„Am organizat două plantări, numite generic «Mun. Bălți plantează!», dintre care una a fost în colaborare cu Primăria Bălți și la care au participat pe parcurs în jur de 100 de persoane, iar în cazul lipsei unui sistem integrat de colectare a deșeurilor, am organizat evenimentul «Mun. Bălți reciclează!», în care locuitorii Bălțiului au avut posibilitatea de a aduce, într-un interval de trei ore, plasticul și hârtia colectată la cele 10 stații de colectare separată a deșeurilor amenajate de voluntarii Fridays For Future Bălți”, ne spune Laurențiu Mutruc, promovatorul acestor inițiative.

Totodată, acesta menționează că, la inițiativa de a colecta separat deșeurile, spre surprinderea lor, au participat copii, elevi, familii întregi și chiar bătrâni, toți fiind uniți de ideea comună că acele deșeuri vor fi valorificate economic și nu vor ajunge la gunoiște.

„Locuitorii municipiului au demonstrat că au nevoie de acest sistem, că este o problemă gravă în Bălți și că sunt gata să colecteze separat, odată ce va fi o infrastructură în acest sens, colectând peste o tonă de hârtie și plastic, iar în eveniment s-au implicat nu doar persoanele fizice, dar și instituții”, afirmă Laurențiu.

Toate cele 21 de inițiative locale ale liderilor comunitari au fost selectate în cadrul proiectului „Academia Liderului Comunitar”, finanțat de Uniunea Europeană și de Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

În videoclipul de mai jos, puteți vedea experiența unor lideri comunitari și cum inițiativele din cadrul academiei le-a schimbat localitatea spre bine.

Timp de un an de activism comunitar, au fost implicate 4 600 de persoane în implementarea inițiativelor locale. Totodată, au fost identificate și soluționate 21 de probleme prin intermediul activităților practice ale absolvenților/absolventelor academiei.


Proiectul „Academia Liderului Comunitar” este implementat de Centrul CONTACT și finanțat de Uniunea Europeană și de Fundația Konrad Adenauer prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”

Acest articol a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Academia Liderului Comunitar” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente